Nu vei mai avea niciodată nevoie de gene false dacă urmezi aceste trucuri simple şi naturale. Cu îngrijirea potrivită poţi avea gene mai lungi în numai câteva săptămâni.
Dacă vrei un păr lung şi frumos îl îngrijeşti zilnic cu şampoane speciale, balsamuri, măşti din comerţ şi tratamente naturiste. De ce nu ai face la fel şi cu genele? Îţi prezentăm câteva trucuri şi remedii 100% naturale care te ajută să ai gene mai lungi şi mai sănătoase.
Îngrijirea perfectă pentru gene mai lungi
1. Piaptănă genele zilnic!
Poate că sună ciudat, dar aşa cum îţi periezi zilnic părul, şi genele au nevoie de aceeaşi îngrijire. Foloseşte o periuţă pentru mascara curată sau un instrument special pentru gene şi piaptănă-le zilnic cu grijă.
2. Nu te culca niciodată cu mascara pe gene
Este foarte important să-ţi demachiezi ochii cu grijă în fiecare seară insistând pe gene dacă foloseşti mascara. Genele date cu rimel sunt mai sensibile şi se pot rupe uşor în timpul somnului.
Uleiuri vegetale pentru gene mai lungi
Sigur ai auzit de tratamentul cu ulei de ricin pentru gene mai lungi. De fapt, există şi alte uleiuri naturale pe care le poţi folosi. Uleiul de jojoba, argan, cocos, migdale sau nuci sunt tratamente foarte eficiente pentru gene mai lungi. Pune puţin ulei pe un beţişor de urechi şi apoi aplică-l pe gene. Dacă faci asta zilnic, rezultatele se vor vedea în câteva săptămâni.
Dacă nu ai la îndemână uleiul tău preferat, poţi să foloseşti puţină vaselină cosmetică care se aplică la fel de simplu, cu ajutorul unei beţişor de urechi. Vaselina este utilă şi în zilelele geroase de iarnă fiindcă protejează genele de frig.
Foto: Shutterstock