Flavia Mihășan (37 de ani) a devenit mamă pentru a doua oară pe 15 mai 2021. Asistenta TV și iubitul ei, Marius Moldovan, au împreună doi fii, Tudor, în vârstă de 4 luni, și Carol, în vârstă de 2 ani. Perechea și-a botezat recent fiul cel mic.
„Iubitul nostru bun, când ai venit pe lume ai adus în viețile noastre multă iubire, veselie și deși primele luni în formulă de patru n-au fost cele mai ușoare, tu ne-ai învățat să avem răbdare. Ești tot numai un zâmbet, o lumină de copil, iar momentul în care ai primit taina botezului a fost atât de emoționant!
E o binecuvântare să fim părinții tăi, să te vedem crescând lângă frățiorul tău și abia aștept momentul în care să vă văd jucând-vă și fiind cei mai buni prieteni. Te iubim enorm bubulinule și să fii mereu ocrotit și înconjurat de oameni buni și sinceri”, a scris Flavia pe Instagram, în dreptul mai multor imagini de la botez.
Flavia Mihășan și-a botezat fiul cel mic. Tudor nu a fost scufundat în cristelniță
„Eu sunt catolică și l-am botezat la Catedrala Sfântul Iosif, așa cum l-am botezat și pe Carol. Slujba a fost foarte emoționantă. La catolici nu se bagă copilul în cristelniță, pur și simplu i se dă cu niște apă pe căpuț. Deci nu a fost nevoie să fie dezbrăcat și să fie băgat în cădiță”, a declarat Flavia Mihășan la Antena Stars.
„A fost foarte emoționant. Am avut cvartet care a cântat, am avut cor. La noi la catolici slujbele acestea de botez se fac foarte frumoase și emoționante”, a mai spus Flavia Mihășan, tot la Antena Stars.
Luna trecută, invitată în platoul emisiunii Teo Show de la Kanal D, Flavia a dezvăluit că a refuzat patru bone până să găsească persoana potrivită. Dansatoarea a „supus” candidatele unui „test” aparent banal.
„Două dintre ele nu au trecut testul. Ce faci când intri într-o casă prima dată? Te speli pe mâini! Două s-au dus direct la bebeluș. Voiau să pună mâinile nespălate pe el! Celelalte două nu s-au încadrat pentru că nu le-a plăcut Carol! Nu am pretenția să-mi iubească copiii, dar măcar să simt eu, ca mamă, că rezonează cu ei. Și nu am simțit acest lucru”, a spus Flavia Mihășan.
În cele din urmă, dansatoarea a găsit bona potrivită. „Am găsit-o până la urmă pe doamna Miki, care este o prietenă de familie. E e o minune, este ca o bunică pentru copii!”, a mai spus Flavia. La începutul lunii august, proaspăta mămică a vorbit despre cum s-a schimbat viața ei de când a adus pe lume cel de-al doilea copil.
„Este o altă etapă a vieții. E „bebelușeală”. Știu că o să se termine curând și o să-mi fie dor, dar dacă mă întrebi acum, este o renunțare la tine, dar cu foarte multe beneficii în timp. (…) Am renunțat la tot, pentru moment, dar e o chestie asumată, e o chestie pe care ne-am dorit-o amândoi.
De-asta nu am făcut copii foarte tânără, pentru că nu aș fi putut să renunț”, a mărturisit Flavia Mihășan la Antena Stars, potrivit Spynews. Flavia nu-și mai dorește să devină mamă în viitor, iar după ce Tudor va crește puțin mai mare, dansatoarea va reveni pe scenă.
„Mi-e foarte dor de scenă, dar o să revin destul de curând. După ce am luat pauza asta mi-am dat seama că va trebui să-mi găsesc resursele din altă parte, pentru că pe mine mă încărca enorm energia pe care o simțeam din partea publicului, când eram pe scenă”, a mai spus Flavia la Antena Stars.