Simona Halep (29 de ani) și iubitul ei, omul de afaceri Toni Iuruc (41 de ani), urmează să se căsătorească civil pe 15 septembire 2021. Simona și Toni sunt împreună de un an, iar în această vară s-au logodit.
„E foarte frumos (n.r. – inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare. Am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur că am făcut pasul deja. Este un moment foarte, foarte frumos din viața mea”, a spus Simona Halep, la scurt timp după ce a fost cerută de soție.
Cununia sportivei va avea loc în Constanța, iar apoi va urma o petrecere cu cel puțin 300 de invitați, într-un local de lux din Mamaia. Printre personalitățile care vor lua parte la frumosul eveniment se numără Ion Țiriac, Ilie Năstase, președintele Klaus Iohannis și multe ale nume importante din lumea sportului.
După ce Simona și Toni se vor prezenta în fața ofițerului Stării Civile, numele tenismenei va deveni Halep-Iuruc, potrivit ziare.com. Simona a deis să-și păstreze și numele de fată, devenit deja un brand important în lumea sportului.
Marea sportivă spunea în urmă cu câteva săptămâni că are mari emoții pentru cununie și s-a declarat foarte entuziasmată de frumosul eveniment:
„Domnul Năstase m-a dat de gol (n.r. – cu data căsătoriei). Da, ne vom căsători săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoții. Emoțiile sunt diferite de cele de la un Grand Șlem, e partea personală. Tenisul rămâne tenis, dar aici este mult mai important pasul și sunt bucuroasă că se întâmplă.”
Legat de marele moment, tatăl Simonei, Stere Halep, a spus următoarele: „Este cununia civilă, se întocmesc actele. Ăsta este evenimentul. (…) Nu am emoții, pentru că deja se știe, deci sunt niște formalități. Emoțiile au trecut.”