Marți, 7 septembrie 2021, marele canotist român Ivan Patzaichin a fost înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală. Patzaichin cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint, a încetat din viață duminică, 5 septembrie 2021, la vârsta de 71 de ani, după o luptă cu o boală incurabilă.
Fostul mare sportiv a fost înmormântat cu onoruri militare, în prezența a circa 400 de oameni care au venit să-i aducă un ultim omagiu. La finalul slujbei de înmormântare, fiica lui Ivan, Ivona Patzaichin, a ținut un discurs emoționonat despre tatăl său.
„Azi și de-a lungul vieții lui s-a scris infinit de mult. În aceste zile am realizat că tata nu a fost iubit de multă lume, ci a fost iubit de toți oamenii de pe Pământ. Pentru mine, pentru mulți, pentru toți, tata a fost Ivan Inimă de Aur. Îl necăjeam când îi spuneam că este prea bun, mai ales la restaurant, când voia să mănânce și să ducă furculița spre gură, iar cineva îl bătea pe umăr pentru o poză sau autograf. El lăsa furculița plină înapoi de fiecare dată și făcea o poză. Acesta era tatăl meu.
Nu-i plăcea să vadă pe nimeni trist sau să dezamăgească pe cineva. A iubit oameni, a iubit sportul, iar pe mine și pe mama ne-a adorat. Viața lui a fost frumoasă, chiar dacă nu întotdeauna a fost ușoară. A iubit viața, iar viața l-a iubit. Din păcate, în acest an, ursitoarea cea rea și-a adus aminte de el și acum l-a luat de lângă noi”, a spus Ivona, cu lacrimi în ochi, potrivit gsp.ro.
Vezi mai multe fotografii de la înmormântarea lui Ivan Patzaichin în galeria foto de mai sus.
Povestea de dragoste dintre Georgiana și Ivan Patzaichin
Ivan Patzaichin și soția sa, Georgiana, au fost căsătoriți mai bine de 46 de ani. Georgiana povestea în urmă cu mai mult timp cum a început povestea de dragoste dintre ea și marele canotist.
„Ne-am cunoscut în august 1975, la Snagov, în Baza Veche, sanctuarul kaiaciștilor și canoiștilor (…) Din acel moment, lucrurile s-au desfășurat amețitor de repede… M-a văzut, de undeva de sub mașina la care meșterea, m-a plăcut, și-a zis în minte că eu voi fi soția lui, a cerut coordonatele mele de la prieteni și a ținut legătura cu ei, pentru că eu am refuzat să-l cunosc mai mult decât la modul strângerii de mână. Idealul meu în viață nu erau sportivii, mai ales cei cu notorietate.
Am început facultatea și, în câteva rânduri, Ivan m-a căutat, a complotat cu prietenii mei să ne întâlnim inopinat în diverse locuri, dar, de fiecare dată, am reușit să mă eschivez astfel încât să nu se simtă jignit de refuzul meu. Ne-am jucat de-a șoarecele și pisica până pe 26 noiembrie, când nu am mai scăpat și am răspuns invitației la ziua lui de naștere. Împlinea 26 de ani, vârsta marilor decizii pentru un bărbat…”, a povestit Georgiana Patzaichin, pentru femeide10.ro.
Soția marelui sportiv a recunoscut că viața lângă un om ca Ivan nu a fost nicidecum ușoară deoarece el era mai mereu plecat de acasă, în cantomanemte sau pentru a participa la diverse competiții.
“Nu este deloc ușor să fii tânără și să-ți asumi cu seninătate responsabilități de femeie și de bărbat în casă, în același timp. Nu este plăcut să mergi neînsoțită la spectacole, la aniversările familiei sau prietenilor. Și este de-a dreptul dramatic, tânără fiind, să fii singură de sărbători, mai ales când iubești și ești iubită”, a completat aceasta.