Ioana Ginghină (43 de ani) a adus mai multe critici sistemului român de învățământ după ce a urmărit o emisiune de la Digi 24 care l-a avut invitat pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Ioana are o fiică, Ruxandra, în vârstă de 13 ani, din fostul mariaj cu actorul Alexandru Papadopol (46 de ani).
Ioana Ginghină critică învățământul din România. „Vrem școli ca în alte țări, dar deocamdată nu se poate”
„La un moment dat, domnul ministru afirmă că el ar lungi perioada orelor în care elevii trebuie să stea la școală, după modelul din afară, gen, doar că nu sunt de acord părinții și profesori”, a scris actrița pe blogul personal.
„La întrebarea moderatorului, care era cam ironică și acuzatoare la adresa acestora, «De ce, domnule ministru, nu vor părinții să stea copiii mai mult la școală?», au început tot felul de supoziții. Că-i încurcă, că le este lene, că nici nu mai știu ce ziceau pentru că de nervi începuseră deja să-mi țiuie urechile”, a continuat Ioana Ginghină.
„Deci domnii aceștia ori nu trăiesc în România, ori n-au copii și nici habar de ceea ce se întâmplă în învățământul de stat, ori și-au dorit să mă enerveze pe mine, așa, la ceas de seară”, a mai scris. „Domnule ministru și domnule Cosmin Prelipceanu, nu știu de ce nu vor profesorii ca elevii să stea mai mult la școală, dar vă pot spune de ce nu vor părinții.
Am un copil care trece în clasa a VII-a și învață la o școală din București, de stat. Elevii de la gimnaziu, majoritatea, învață după amiază pentru că nu avem destule clase într-o școală ca să meargă toți de dimineață, cum ar fi normal. Deci copilul meu pleacă de la 11:30 de acasă și ajunge la 19:30 chiar 20:30 înapoi. (…)
Am auzit în aceeași emisiune cum că în alte țări copiii fac mai multă școală și că ne numărăm printre țările în care copiii își petrec cel mai puțin timp la școală. Da, exact așa este, doar că în țările despre care dumneavoastră vorbiți copilul își face și lecțiile tot la școală, așa că atunci când este acasă e liber să citească, să se joace, să deseneze, etc.
La noi însă, dacă nu știați, elevii după ce vin de la școală fac lecții încă cel puțin patru ore, iar, dacă cumva au greșit, pentru că nu au înțeles în clasă, riscă să fie penalizați cu notă mică, deși teoretic nu este vina lor că nu au înțeles.Ca să nu fie penalizați și ca să înțeleagă lecția, noi părinții ăștia leneși și comozi dăm bani grei pe meditații și am dat bani foarte grei în această perioadă de online, când totul a fost un dezastru.
De-aia eu personal nu vreau să stea copilul meu mai mult la școală. Pentru că stă destul. Deci copiii noștri, ca să știți, fac doar școală. Nu mai au timp de nimic altceva”, a mai scris Ioana Ginghină.
„Zic mai bine să ne mulțumiți că ajutăm acest învățământ cum putem. Noi am pus perdele, dulăpioare, chiar și hârtie A4 tot noi am luat, nu de puține ori am plătit firme ca să facă curat în clasă. De ce? Că ne iubim copiii și vrem școli ca în alte țări, dar deocamdată nu se poate”, a încheiat.