Mama Elodiei Ghinescu nu-și poate vedea nepotul: „Mătușa lui Cioacă îl crește. L-a învățat de rău!”

.

Luna aceasta, pe 29 august, se împlinesc 14 ani de la dispariția Elodiei Ghinescu. Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în seara de 29 august 2007. Ea a fost căsătorită cu inspectorul de poliție Cristian Cioacă și au împreună un băiat, Patrik (16 ani), născut în luna ianuarie a anului 2005. Potrivit autorităților, Elodia avea un amant, iar Cioacă ar fi ucis-o din gelozie. Cadavrul Elodiei Ghinescu nu a fost găsit nici în ziua de azi, iar Cristian Cioacă a fost arestat și pe 2 iulie 2013 a fost condamnat pentru omor la 21 de ani de închisoare și cinci ani de interzicere a drepturilor civile.

Copilul Elodiei avea 2 ani când mama lui a dispărut. Recent, mama Elodiei, Emilia Ghinescu, a mărturisit că nu-și poate vedea nepotul deoarece Cristian Cioacă îi interzice acest lucru. Din spusele Emiliei, mătușa lui Patrik, sora lui Cioacă, este cea care îl crește pe tânăr și aceasta l-ar fi învățat să aibă un comportament neadecvat cu cei din jur și să vorbească urât.

”Ultima dată când l-am văzut pe Patrick era mic, era prin clasa a doua. Deși am câștigat peste tot în instanța, ei (n.r. familia lui Cristian Cioacă) nu i-au dat voie să ne vadă, să ne întâlnim cu el. Acum e mare, e deja în clasa a VIII-a, va fi licean în curând. Mătușa lui, sora lui Cioacă este cea care îl crește, l-a învățat de rău, să vorbească urât. Avem speranță, nu ne-o pierdem, că poate cândva va veni și la noi, la mormântul mamei lui. Acum însă are interzis. Nu știu ce i-au spus despre noi, despre mama lui”, a spus Emilia Ghinescu, potrivit wowbiz.ro.

Citeşte şi: Cu cine a vorbit la telefon Elodia în ziua dispariției

Mama Elodiei mai spunea, acum câteva luni, că de când fata ei a dispărut trăiește o adevartă dramă și nu poate trece peste pierderea Elodiei.

„Numai eu știu ce simt și cât plâng noapte de noapte de când fiica mea nu mai este. Seara este jale, seară de seară mă gândesc la ea. Când a venit să mi-l prezinte pe Cioacă, eu i-am zis din prima că este schizofrenic, dar ea nu a vrut să mă asculte. Vă rog să îl întrebați pe Cioacă, la penitenciar, unde este fiica mea. Ce a făcut cu cadavrul ei? Mă înțeapă inima numai când mă gândesc la ea. Cioacă este criminalul, el este vinovatul. Nu mai vreau să răscolesc unele lucruri din trecut că și așa sunt distrusă sufletește. M-am obișnuit cu ideea, asta este. Am momente când plâng continuu, singură, după care îmi șterg lacrima și merg mai departe. Cioacă este criminalul a făcut asta sub influența familiei sale”, spunea mama Elodiei, în primăvara acestui an.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton