Castele bântuite din România

22.03.2014, 05:00. Actualizat 09.02.2022, 12:14

Adevarate comori ale arhitecturii vechi, încarcate de istorie si marturii din epoci apuse, castelele si conacele boieresti spun povesti captivante. Greu de crezut, legendele despre suflete ratacitoare poarta în ele totusi un sâmbure de adevar…
Povesti stranii, cu personaje fabuloase si fapte întunecate, înconjoara zidurile de nepatruns ale Castelului Corvinilor. În pragul serii, liliecii ies din hrubele palatului si scrâsnete metalice se aud în urma lor, prin salile reci de piatra, pe unde bântuie sufl etele nefericite. Batrânii spun ca sunt lanţurile prizonierilor schingiuiţi în fortareaţa castelului, fara speranţa de a mai vedea vreodata cerul liber. Iancu de Hunedoara a ordonat înca de la începutul construcţiei, în 1440, sa fie zidite catacombe înguste si înfricosatoare, temniţe si camere de tortura. Ani de-a rândul, mareţul castel a fost folosit drept închisoare, iar în curtea interioara aveau loc execuţii sângeroase. Pâna si arhitectura lui, inspirata de stilul gotic masiv si sumbru, cu ferestre înguste si turnuri ameţitoare, raspândea teama în rândurile dusmanilor. Mulţi si-au gasit sfârsitul sub zidurile lui, iar nefericiţii care erau aruncaţi în temniţe traiau în agonie, fara sansa de scapare.
Suflete chinuite bântuie castelul
Marturie sta soarta celor trei prizonieri turci, carora voievodul le-a promis libertatea daca sapa o fântâna si aduc apa în castel. Prizonierii s-au învoit pe data cu gândul ca vor scapa de chin în câteva luni. Dar au avut nevoie de 15 ani si de un efort supraomenesc sa sfredeleasca stânca si sa dea de izvor. Iar libertatea promisa s-a transformat în sentinţa de moarte. De teama ca prizonierii ar fi divulgat tainele castelului, soţia voievodului, Elisabeta, a ordonat uciderea lor. De atunci, vaierele condamnaţilor înselaţi se aud noaptea în preajma fântânii, însoţite de zanganitul straniu al lanţurilor. Naluci de fum se arata uneori la geamurile înguste, spun vorbe din batrâni, adunate de la localnicii care au cercetat castelul noaptea. Nu de puţine ori, o rupeau la goana, îngroziţi de soaptele îngheţate care se auzeau din pereţi. Legenda spune ca un calugar a fost zidit de viu în turnul Capistrano, dupa ce Iancu de Hunedoara a aflat ca tragea cu urechea la sedinţele secrete din Sala Dietei. Spiritul lui mai cauta si acum o cale de scapare din strânsoarea pietrei.
O iubire nefericita
Povesti atât de înfricosatoare ca ale Castelului din Hunedoara cu greu mai gasesti în ţara. Dar nu-i castel în România sa nu aiba macar o legenda despre suflete ratacitoare dupa moarte. Mai puţin sumbra, dar poate mult mai trista, este povestea unei femei chinuite de dor, care a stapânit pe vremuri Conacul Bellu din Urlaţi. Odette era o franţuzoaica frumoasa, casatorita cu George Bellu, unul dintre ultimii mostenitori ai conacului si nepot al lui Alexandru Bellu. Se pare ca Odette si George au locuit câţiva ani la conacul din Urlaţi, vreme în care iubirea lor, care se aprinsese în Franţa, s-a stins. Mare crai, dupa cum vorbeau cârcotasii, George petrecea înconjurat de femei frumoase.
Ba chiar se spune ca a avut copii din flori, pe care nu i-a recunoscut. Odette suferea cu atât mai mult din cauza infidelitaţii soţului, cu cât ea nu îi putea darui copii. Ramasa vaduva, femeia a murit saraca prin 1980, dupa ce comunistii confiscasera averea familiei. Iar marele conac, în care Odette îsi plânsese nefericirea, s-a distrus în întregime dupa cutremurul din 1940. Dar satenii spun ca sufletul neîmpacat al femeii a ramas legat de aceste locuri si bântuie casa de vara, ultima construcţie ramasa în picioare din domeniul Bellu.
Castelul unui spirit nemuritor
Iulia Hasdeu este una dintre figurile feminine memorabile, în jurul careia pasiunea pentru spiritism a tatalui a ţesut un adevarat mit. Copil precoce, cu abilitaţi geniale, Iulia stia la doi ani si jumatate sa citeasca si recita poezii. La 16 ani, avea diploma de bacalaureat si devenea prima studenta românca de la Sorbona. Spre disperarea parinţilor ei, Iulia se îmbolnaveste însa de tuberculoza si moare la vârsta de 18 ani. Pentru academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu pierderea unicului copil, înzestrat cu un talent literar si muzical deosebit, a fost greu de suportat. Marele filolog a gasit refugiu în credinţele oculte, sperând ca spiritismul sa îl ajute sa comunice cu Iulia dincolo de moarte.
Asa a început construcţia castelului straniu din Câmpina, pe care l-a împodobit cu simboluri magice si religioase. Planul construcţiei i-a fost dictat lui Hasdeu de fiica sa în timpul unor sedinţe de spiritism. Legenda spune ca Iulia, care a murit cu sufletul împacat, se întorcea deoseori în casa sa-i cânte la pian parintelui si sa-i aline durerea. Cei doi vorbeau adesea lânga altar, vegheaţi de statuia în marime naturala a unui Iisus blajin. De altfel, statuia Domnului a fost singura care a scapat dupa ce castelul, lasat în voia sorţii, a fost jefuit si distrus. Carţile de valoare, picturile si mobilierul, tot ceea ce lasase în urma marele carturar, au fost furate dupa razboi, dar spiritul Iuliei dainuie si azi între zidurile cenusii. Noaptea târziu, se mai aud acordurile unui pian la care tânara cânta ca un înger…