Jorge este un artist complex, cu valențe pentru mai multe domenii: actorie, muzică și dans. Deși ne-a obișnuit cu prestații incredibile, nu mereu a fost perfect.
Dacă ai avut ocazia să îl admiri în rolul lui Romeo din „Romeo și Julieta”, de la Teatrul Național de Operetă, atunci știi cât de talentat este Jorge. Puțini oameni știu că una dintre prestațiile sale în rolul lui Romeo aproape că s-a terminat cu umilință. Din fericire, el a știut să se redreseze chiar pe ultima sută de metri, profesionalismul său spunându-și cuvântul asupra rezultatului final.
„Când jucam personajul Romeo în «Romeo și Julieta» la Teatrul Național de Operetă, am avut un colaps de câteva minute”, a povestit el în exclusivitate pentru Unica. „Nu puteam să-mi amintesc primul vers al unei melodii și nici nu aveam pe cine să întreb. Am stat cu frică până în ultima secundă. Fiind deja pe scenă, în momentul în care am început să cânt, au ieșit versurile, automat, pe gură. A fost înspăimântător”.
Interviul exclusiv cu Jorge poate fi citit în ediția de august a revistei Unica. El ne-a povestit mai multe detalii intime din viața lui personală și profesională. Nu s-a sfiit să ne vorbească și despre partenera lui de viață și copiii lui. Când a fost întrebat ce și-ar dori să îmbunătățească la el însuși, răspunsul lui a fost clar: „La a fi mai recunoscător cu ce am. Mereu îmi doresc mai mult, ceea ce nu e rău, dar simt că parcă trece timpul prea repede și nu mă bucur de ce am. Am stat în capcana timpului mulți ani, adică mereu mă gândeam la trecut sau la viitor. Pandemia m-a ajutat să mă ancorez mai mult în prezent”.
Descoperă restul interviului cu Jorge în revista Unica de august. Revista Unica se găsește la punctele stradale de difuzare a presei, în lanțurile Metro și în rețeaua Inmedio.