George Clooney (60 de ani) și soția sa, Amal Clooney (43 de ani), de profesie avocat, au devenit părinți de gemeni în urmă cu patru ani. Cei doi au împreună o fetiță, pe nume Ella, și un băiețel, Alexander.
De câteva zile, în presa internțională, circulă zvonuri potrivit cărora Amal ar urma să-l aducă pe lume pe cel de-al treilea copil al celebrului actor.
“Amal ar fi trecut de primul trimestru de sarcină. Deja începe să i se vadă burtica de gravidă, așadar, foarte curând, toată lumea va afla”, au spus surse apropiate ale cuplului, pentru presa străină.
Potrivit apropiaților, George Clooney și Alma s-au dus luna trecută în vila actorului, de pe malul lacului Como, pentru a serba ziua de naștere a gemenilor. Se pare că familia Clooney nu mai fusese acolo de mai bine de doi ani. Acum, ei își vor petrece restul verii la casa familei lor, Villa Oleandra.
Ce metodă a folosit George Clooney pentru a-și cuceri soția
Amal a dezvăluit acum 3 ani, într-un interviu pentru publicația Vogue, cum l-a cunoscut pe George și cum a început povestea lor de dragoste. Cei doi s-au cunoscut chiar la actor acasă, cu ocazia unei petreceri, în vila sa de pe malul lacului Como. La început, Amal nu s-a lăsat fermecată de charismaticul Clooney, dar actorul nu s-a dat bătut. George Clooney s-a gândit atunci să-i scrie un e-mail prin care să îi ceară asistență în numele câinelui său, Einstein, care, se pare, avea nevoie de un avocat. În urma schimbului de mailuri, Amal a început să-l îndrăgească pe actor și, într-un final, a acceptat invitația acestuia la cină. Apoi, cei doi au plecat împreună într-o vacanță exotică, iar George Clooney a profitat de moment și a cerut-o de soție.