În urmă cu o săptămână, pe 22 iulie, Antonia (31 de ani) și Alex Velea (36 de ani) s-au logodit. Vestea a fost dată de Velea care a postat pe conturile sale sociale o fotografie cu Antonia purtând un inel de logodnă, în dreptul căreia a scris următorul mesaj – „A zis: «Da!». Ești focul din inima mea! Te iubesc până dincolo de moarte!!!”
Inelul de logodnă primit de Antonia este confecționat din aur alb, de 18 carate, și are, în total, 68 de pietre prețioase – 20 de safire și 48 de diamante. Potrivit fanatik.ro, inelul face parte din secțiunea bijuteriilor exclusiviste ale magazinului din care a fost achiziționat, prețul său fiind de peste 3.800 de euro (peste 18.600 de lei).
Antonia și Alex Velea s-au cunoscut în 2009
Antonia și Alex au o relație de mai bine de 8 ani. Cuplul are împreună doi fii, Dominic și Akim, în vârstă de 6 și, respectiv, 4 ani. Antonia mai are o fiică, Maya, în vârstă de 10 ani, din primul mariaj, cu italianul Vincenzo Castellano.
În urmă cu câteva luni, în podcastul lui Gojira, artistul a dezvăluit cum s-au cunoscut el și Antonia.
„Am fost prieteni mult timp, mult timp. Cred că ne-am cunoscut în 2009. A venit la studio cu Tom Boxer, cu piesa Morena, își doreau o piesă mai urbană. Au venit la studio să le prezinte Baxter niște instrumentale. N-am început chiar cu dreptul. După care, tot așa, cineva zicea că e o fată care face MC-ială la Bamboo, în engleză (…) Am fost să văd un dansator și am văzut-o pe ea.
Zic: «Mișto, bravo!». După aia ne-am tot văzut în mediul ăsta artistic și în 2012 deja a început să vină la studioul unde lucram eu. Și ne-am împrietenit, dar nimic mai mult. Eu eram în relație, ea era în relație. Nu simțeam și n-aș fi făcut pasul ăsta. Mi-am pus un scut, eram căsătorit. Și la ea era un scut, era într-o relație și se comporta ca atare. Nu flirtam, nu ne făceam ochi dulci. N-am anticipat nimic, pur și simplu s-a întâmplat”, a spus Alex Velea.