Visezi să descoperi lumea largă şi toate minunile sale, rând pe rând. Dar în goana de zi cu zi, uiţi să îţi oferi astfel de mici răsfăţuri. Ce-ar fi să începi să-ţi transformi în realitate călătoriile la care visezi dintotdeauna? eSKY.ro, comunitatea călătorilor inteligenţi, îţi recomandă patru destinaţii diferite, dar complementare, unde să evadezi iarna asta.
Poţi alege o singură destinaţie pentru vacanţa de iarna asta, păstrându-le pe celelalte pentru următoarele luni. Sau poţi la fel de bine să le bifezi pe toate, dacă dorul de ducă nu-ţi dă pace. Poţi alege o destinaţie tradiţională, „asortată” cu sezonul. Sau poţi să faci pe rebela, luând primul avion spre o insulă exotică, departe de zăpadă şi frig. Singurul lucru care contează, oriunde alegi să mergi, e compania pe care o ai şi bucuria de a descoperi un nou colţ de lume.
Shopping pe toate gusturile în Abu Dhabi
Capitala Emiratelor Arabe Unite e unul dintre paradisurile shopping-ului din întreaga lume. Cu mall-uri ultra-moderne, dar şi souk-uri (pieţele locale tradiţionale), Abu Dhabi e unul dintre cele mai complexe oraşe unde poţi face cumpărături de orice. Răsfaţă-te în luxul celor 30.000 de metri pătraţi de modă high-end ai mall-ului The Galleria din Piaţa Sowwah, cel mai nou din oraş. Louis Vuitton, Prada, Dior, Fendi, Burberry, Jimmy Choo şi alte zeci de brand-uri de calibru îţi vor fi complice.
Dacă ai la dispoziţie un buget mai modest, dar şi dacă vrei să te bucuri de vederea la Golful Persic, mergi în Marina Mall, recomandat şi pentru întreaga familie. Apoi, aventurează-te într-un souk şi lasă-te în voia simţurilor care îţi vor fi încântate de mirodenii, bijuterii, parfumuri, ţesături sau obiecte artizanale, toate produse şi vândute de localnici. Calităţile de bună negociere îţi vor fi apreciate, aşa că nu te sfii să le foloseşti.
Schi la înălţime în Alagna Valsesia
Staţiunea montană face parte din regiunea de schi Monte Rosa din Alpii italieni. Monte Rosa, al doilea cel mai înalt masiv din Alpi, şi Parcul Natural Alta Valsesia, aflat la cea mai mare altitudine din Europa, îţi oferă cel puţin două garanţii că priveliştea te va lăsa fără cuvinte. Dincolo de asta, te aşteaptă 15 kilometri de pârtii cu niveluri diferite de dificultate, ce urcă de la 1210 metri altitudine până la 3260 metri. Astfel, fie că eşti începătoare, fie că eşti expertă într-ale schiatului, îţi vei putea exersa la infinit tehnicile. Dacă nu ştii să schiezi încă, dar ţi-ar plăcea, nu-ţi face griji.
Există şcoli speciale şi instructori care te vor învăţa toate trucurile de care ai nevoie. Pentru experţii aventuroşi, în Alagna se practică şi heliskiing, interzis în Franţa, de altfel. La finalul unei zile de activitate pe pârtie, relaxează-te în cabană, în jurul şemineului, sau într-unul din faimoasele restaurante tradiţionale ale staţiunii, cum ar fi La Marmotta sau Ristorante Bar Unione.
Pe plajele exotice din Saint Martin
Insula Saint Martin din Caraibe e una dintre cele mai mici insule împărţite între două ţări: Saint-Martin (partea franţuzească) şi Sint Maarten (partea olandeză). Cu toate acestea, localnicii trăiesc în perfectă înţelegere, spre bucuria turiştilor. Începe-ţi vacanţa cu aromă exotică în Philipsburg, capitala statului Sint Maarten. Programul include distracţii dintre cele mai variate: înconjurul insulei într-un automobil 4×4, sesiuni de shopping, cocktail-uri sorbite într-unul din barurile de la malul mării, în port, şi viaţă de noapte animată.
Apoi te poţi îndrepta spre una dintre cele mai interesante plaje din lume, aflată tot în jumătatea olandeză a insulei: Maho Beach, acolo unde avioanele aterizează la câţiva metri deasupra plajei, spre pista Aeroportului Internaţional Princess Juliana. Mergi apoi spre plaja Cupecoy unde vei fi cucerită de peisajele desprinse din cele mai frumoase vise, pictate din nisip alb, ape turcoaz, vegetaţie exotică şi roci erodate elaborat de natură. Partea franţuzească a insulei e mai naturală şi mai puţin dezvoltată în ceea ce priveşte serviciile specifice pentru turişti. Te va îmbia, însă, cu restaurantele sale gourmet din oraşele Grand Case sau Marigot. Specifice părţii franţuzeşti sunt şi plajele pentru nudişti.
Capitala Scoţiei este un univers cultural-istoric fascinant care se parcurge la pas. Plimbările prin oraş îţi vor aşeza la picioare unele dintre cele mai complexe oraşe în care ai ajuns vreodată, aşa că înarmează-te cu energie. Descoperă povestea Castelului Edinburgh, cocoţat pe Castle Rock, rocă vulcanică locuită încă din Epoca de Fier. Dincolo de poveşti cu regi şi regine, te vei bucura aici de o panoramă impresionantă asupra oraşului.
Rezervă apoi câteva ore Muzeului Naţional al Scoţiei şi colecţiilor sale care acoperă istoria şi cultura locală, dar şi subiecte globale, cum ar fi arta asiatică sau tehnologia europeană. Urcă apoi pe Calton Hill, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, unde vei descoperi o serie întreagă de monumente cum ar fi the National Monument, Nelson Monument, observatorul astronomic al oraşului şi chiar Guvernul Scoţian.
Dacă îţi plac catedralele şi arhitectura, nu vei suferi deloc în Edinburgh, ai de unde alege, cele mai faimoase fiind St. Giles Cathedral, Greyfriar’s Kirk şi St. Mary’s Cathedral. Vezi mai multe oferte de la Esky aici!