Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit civil la începutul lunii iulie, iar în câteva zile urmează să aibă loc nunta. Soția artistului s-a dus să probeze rochia de mireasă, dar a avut parte de un incident și a fost nevoită să meargă la spital.
Liviu Teodorescu și Iulia Iacob s-au căsătorit civil sâmbătă, 3 iulie. Cei doi sunt împreună de zece ani și s-au logodit anul trecut. Pentru că nunta urmează să aibă loc în câteva zile, soția artistului a mers să probeze rochia de mireasă, însă a ajuns la spital după ce a călcat într-un bold. Cântărețul a povestit totul pe Instagram.
„Totul a început ieri, când Iuli proba rochia de mireasă, pentru nunta pe care o avem peste zece zile. Un bold prins în respectiva rochie i-a intrat în picior, în talpă. Ideea este că s-a rupt acel bold în talpa ei. Parcă nici nu trebuie să râd acum, mă rog, râd pentru că totul e bine în final.
Azi a fost la spital, a tăiat-o în talpă acolo ca să îi scoată 13 mm de rest de bold pe care îl mai avea în talpă și acum, ce să zic, trimiteți și voi gânduri bune, ca până la nuntă să se vindece, să poată sta pe tocuri”, a transmis Liviu Teodorescu.
„Te faci bine până te măriți. A, pardon, te măriți peste o săptămână”, i-a mai spus amuzat artistul soției lui, pe care a filmat-o în timp stătea în pat, cu piciorul bandajat.
Ce mesaj a transmis Liviu Teodorescu după ce s-a căsătorit civil
Liviu Teodorescu și Iulia au spus „Da!” în fața ofițerului de stare civilă în data de 3 iulie 2021, în prezența famiilor lor și a prietenilor apropiați. Povestea lor de dragoste durează de zece ani, de pe vremea când cei doi erau colegi de liceu.
Artistul a publicat imagini de la cununia civilă și a transmis un mesaj emoționant: „Gata, de acum încolo nu mai e nimic al meu, ci va fi al nostru. Dar măcar te-am trecut pe numele meu. Cum am mai zis, Te Iubesc. Din liceu, pentru totdeauna Iulia-Demetra Iacob”, a scris el în dreptul fotografiilor publicate.