Cristina Spătar este mama fericită a doi copii, un băiețel și o fetiță, însă nu i-a fost deloc ușor să ajungă să aibă acest rol, după cum arată Cancan.
Atunci când credea că viața i-a scos în cale bărbatul perfect, cu care are și cei doi copii ai săi, Cristina Spătar a fost doborâtă de divorț. Perioada divorțului în sine a fost una dureroasă, dar artista a reușit să se pună înapoi pe picioare și să își continue viața.
Nu multă lume știe însă cât de greu a fost pentru ea să își îndeplinească cel mai mare vis, acela de a deveni mamă. Problemele de sănătate ale cântăreței au îngreunat mult situația, astfel încât ea a trebuit să apeleze la specialiști pentru a rămâne însărcinată. Acest lucru nu i-a reușit din prima, ceea ce a rezultat în mai multe episoade de depresie severă.
„Cred că Dumnezeu, cum să spun eu, a avut pentru mine șansa asta și mă bucur mult, mult de tot că am reușit să îmi îndeplinesc visul”, a spus Cristina Spătar la Antena Stars, citată de Cancan. „După moartea mamei mele, cel mai mare vis al meu a fost să devin mamă și când cei din Germania mi-au spus că nu pot deveni mamă decât cu ajutorul fertilizării, a fost un șoc”.
Cristina Spătar s-a despărțit recent de iubitul ei, Tibi Vărzaru, chiar atunci când lumea credea că relația lor va trece la un alt nivel. Decizia a fost însă una luată de comun acord. Discretă ca întotdeauna, Cristina Spătar nu a vrut să dezvăluie care au fost motivele care au dus la despărțire. Când a fost văzută alături de un alt bărbat după despărțire, lumea a început să vorbească.
„Am luat o pauză, așa am decis de comun acord”, a mai povestit artista la Antena Stars. „Relația mea cu Tibi e în pauză. Nu știu cum va reacționa (n.r. Tibi), dar este destul de matur să știe despre ce e vorba. El în general știe toate amănuntele din viața mea. Nu știu dacă știe, dar chiar ne cunoaștem de foarte mulți ani”.