Esti sufletul tuturor petrecerilor, toata lumea iti cauta compania si ai un raspuns pentru orice intrebare…Sau ma insel? Nu cumva te fastacesti si te feresti sa-ti privesti in ochi interlocutorii?
Daca te regasesti in cea de-a doua varianta, nu mai sta sa intorci problema pe toate partile. Timiditatea nu este o boala, asa ca e usor sa o depasesti. Important e sa-ti doresti asta. Vezi, ai si facut primul pas. Nu-ti mai ramane decat sa arunci o privire pe randurile de mai jos si sa iei aminte la ce am aflat pentru tine.
Specialistii definesc timiditatea drept frica de a fi in centrul atentiei. Persoanele timide sunt speriate de faptul ca s-ar putea comporta in asa fel incat sa fie puse in situatii stanjenitoare sau umilitoare. Traiesc o permanenta spaima de ridicol si se feresc – pe cat posibil – sa ajunga in atentia „publicului”. Studiile arata ca barbatii sunt usor mai predispusi decat femeile la fobie sociala.
Timizii intampina dificultati in a face cunostinta cu oamenii si a inchega prietenii, ceea ce ii condamna la singuratate. Apare si alta problema: incapacitatea de a gandi clar in prezenta altora, tinzand sa se blocheze in conversatii. Ei pot parea din aceasta cauza, dezinteresati sau nepoliticosi, cand sunt, de fapt, foarte nervosi. Ei sunt incontinuu preocupati de fiecare aspect al infatisarii si comportamentului lor. Traiesc sub presiunea a doua temeri: de a nu fi vazuti de ceilalti sau de a fi vazuti dar considerati nesemnificativi.
Zimbardo (psiholog italian) spune ca unele persoane se nasc cu o inclinatie a temperamentului spre timiditate. Iar altii devin timizi datorita educatiei din familie. El spune ca, in unele familii, exista o traditie a timiditatii. Parintii mai retrasi, ce au contacte sociale putine, excesiv de bine crescuti, mereu atenti la ce-ar putea spune cei din jur, imprima copilului un model aparte de comportament. Concluzia pe care copilul o poate trage este ca in orice relatie sociala exista un risc de judecata negativa. Ca urmare, copilul va invata prin imitare comportamentul parintilor.
Timiditatea variaza cu fiecare tara. Se pare ca israelienii sunt cel mai putin timizi dintre toti locuitorii planetei. Un factor major care determina timiditatea este stilul diferit al fiecarei culturi de a atribui lauda si pedeapsa copiilor.
Specialistii au stabilit mai multe tipuri de timiditate: 1. Timiditatea constitutionalase dobandeste prin nastere si se datoreaza structurii psihice a individului. Apare frecvent la persoanele foarte emotive, care se adapteaza cu greu in societate, si este, de obicei, mostenita. 2. Timiditatea normala a copiilor si adolescentilor, care dispare de la sine, ca urmare a procesului de maturizare. 3. Timiditatea obisnuita a adultilor, cand sunt confruntati cu situatii noi, neobisnuite. Aceasta poate fi depasita analizand obiectiv situatiile respective si gasind solutii pentru rezolvarea problemelor. 4. Timiditatea profesionala, numita „trac”, care poate fi controlata prin ridicarea nivelului profesional.
Si ca sa faci fata cu brio situatiilor pe care le-ai considerat pana acum stanjenitoare, am adunat cateva sfaturi din cursurile specialistilor:
1. Priveste in ochi si asculta cu atentie la persoana cu care vorbesti. Dandu-i importanta celui cu care ai inceput o conversatie, ii vei oferi ocazia de a simti ca se afla in prezenta cuiva care este interesat de ceea ce spune. Nu te gandi la ce vei spune tu, dar, cand iti vine randul sa zici ceva, continua ideea pe care cel cu care vorbesti a inceput-o. Astfel, prezenta ta va fi placuta si vei avea satisfactia ca ai implinit o nevoie a cuiva; in acelasi timp, ai scapat de propria ta timiditate.
2. Bucura-te de rasplata. Persoanele carora le-ai oferit atentie printr-un salut calduros, iti vor oferi afectiunea lor, insotita de o atitudine prietenoasa. Recompensa pe care o primesti pentru stradania de a-ti transforma timiditatea in avantaj, este satisfactia ca ai contribuit la bucuria celor din jur, ca ai invins singuratatea proprie, reusind sa iti faci prieteni.
3. Propuneti cateva lucruri pe care trebuie sa le indeplinesti. De exemplu: voi face cunostinta in fiecare zi cu cineva, prezentandu-ma singura; imi voi aminti numele celor pe care i-am cunoscut la intalnirea la care am participat; voi privi in fata fiecare persoana pe care o voi intalni astazi.
4. Daca trebuie sa dai un telefon sau sa vorbesti cu cineva important pentru tine, fa-ti notite dinainte cu tot ce ai vrea sa spui si memoreaza. Avand totul pregatit nu o sa mai treci prin acea senzatie ca ti-ai pierdut ideile. Te vei simti mai sigura pe tine.
5. Fii cu simtul umorului daca ai senzatia de anxietate. Daca esti la o petrecere, unde nu prea cunosti personajele si nu prea stii ce sa discuti cu ele, fa o gluma ca sa destinzi atmosfera si razi, arata ca te simti bine.