Top 5 sucuri de vară care pot fi consumate şi toamna

.

Chiar dacă a trecut canicula nu trebuie să uiţi de sucurile pline de vitamine şi minerale! Sunt foarte bune pentru sănătatea ta, îţi dau energie, te hidratează şi te ajută să te menţii în formă. Indiferent de sucul pe care îl preferi, succesul este garantat.

SUCUL DE RODII

Are gust dulce acrişor, o aromă aparte şi este foarte răcoritor. Conţine vitaminele A, C, E şi are o putere antioxidantă de trei ori mai mare decât a ceaiului verde sau a vinului roşu. De asemenea, studii recente au arătat că rodiile reduc colesterolul, diminuează riscul apariţiei bolilor de inimă şi ale unor forme de cancer.

SOCATA

Sucul înmiresmat de soc este puţin acidulat, parfumat şi răcoritor, ideal pentru zilele toride. Pe lângă gustul bun, are efecte benefice asupra digestiei, contribuie la eliminarea apei din ţesuturi şi a toxinelor din organism. În plus, este indicat în curele de slăbire, pentru că inhibă pofta de mâncare. 100 ml suc de soc conţin doar 38 calorii.

SUCUL DE ROŞII

Pulpa de roşii abundă în vitamina C, dar conţine şi magneziu, potasiu sau calciu. Sucul, foarte săţios, are un conţinut caloric de numai 25 calorii la 100 ml şi este un antioxidant puternic ce protejează organismul. Este benefic în diverse afecţiuni, ca: obezitate, diabet de tip II, astm, infecţii pulmonare, reumatism sau boli cardiace.

FRESH DE FRUCTE DE PĂDURE

Sucul natural de fructe de pădure e gustos, dietetic şi poate fi consumat atât ca băutură răcoritoare, cât şi
ca desert. Afinele au un conţinut bogat în vitaminele A, E, F, PP, B1 şi B2, care sunt uşor de asimilat.
Căpşunile, zmeura şi celelalte fructe de pădure au proprietăţi tonice, anticancerigene şi combat îmbătrânirea. Jumătate de ceaşcă de fructe de pădure conţine antioxidanţi cât cinci porţii de broccoli, morcovi sau mere.

SUCUL DE PORTOCALE

Fresh-ul de portocale reprezintă o alegere excelentă fie că îl bei la micul dejun, fie pe plajă sau la o şuetă cu cei dragi. Este delicios, are puţine calorii şi e un foarte bun energizant datorită vitaminei C pe care o conţine. Sucul de portocale poate fi consumat simplu, dar şi în combinaţie cu cel de grepfrut, foarte indicat în diete deoarece arde grăsimile.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton