Andreea Ibacka și soțul ei, Cabral, sunt unul dintre cele mai sincere și asumate cupluri din România, mereu având umorul la ei.
Recent au aflat că vor mai avea un copil. Împreună cu micuța Namiko, ei apar pe coperta revistei Unica de iulie. Ei ne-au oferit un interviu exclusiv cu această ocazie, în care au vorbit despre cum se pregătesc să devină părinți încă o dată, despre cum arată viața lor de familie, dar și despre provocările vieții de cuplu după un deceniu de mariaj.
Când i-am întrebat ce trăsătură de caracter admiră unul la celălalt, Cabral a răspuns: „Îmi place că e organizată. Și meticuloasă. Și nu se oprește niciodată din ce are de făcut… no matter what!”.
La rândul ei, Andreea a dezvăluit că lucrul pe care îl admiră cel mai mult la Cabral este și lucrul care stârnește uneori conflicte între ei – și anume cât de mult muncește el. „Soțul meu e foarte muncitor”, a zis Andreea Ibacka cu admirație. „El, și când nu mai poate, mai poate puțin! Doar că mă suie pe tavan fiindcă nu-și planifică timpul într-un mod realist, își aglomerează agenda peste măsură și de aici încep boacănele”.
Munca celor doi implică însă și social media, nu doar filmări. Cabral recunoaște că încă nu a descoperit echilibrul între viața reală și cea online, dar că încearcă în mod constant că o facă. Pe de altă parte, Andreea spune că preferă să se bazeze mai degrabă pe memoria proprie decât pe social media pentru a se bucura de amintirile frumoase.
„Deși împărtășesc mult din viața mea în online, deși nu mint cu nimic, social media nu este jurnalul meu”, a zis ea. „Însă, da, recunosc că este un mediu la îndemână pentru o creștere rapidă a notorietății. Am observat însă că sunt momente când nu mă mai bucur la fel de mult de anumite experiențe când stau cu grija telefonului, preocupată să și filmez sau pozez ce mi se întâmplă, să privesc totul printr-un ecran. Prefer să iau cu mine unele amintiri pe hard diskul integrat, mă bazez c-o să fie trainic. Și, când va fi nevoie, mă apuc și de pastilele de memorie pe care i le strecor deja soțului în mâncare”.