Andra şi Cătălin Măruţă, secrete de familie

.

Cătălin şi Andra îşi doresc să devină părinţi pentru a doua oară. Până atunci, fac ce ştiu ei mai bine: el – audienţe uriaşe cu emisiunea care s-a rebranduit şi poartă numele „La Măruţă“ (PRO TV), iar ea – zeci de concerte în ţară şi milioane de vizualizări cu ultimul hit, „Inevitabil va fi bine“.
Nu îi mai întâlnisem de mult şi m-am bucurat să văd că au rămas acelaşi cuplu simpatic, popular, fără aere de vedete. Între ei plutea iubirea sinceră şi plină de visuri de la început. Într-o vreme în care cuplurile celebre nu prea mai reuşesc să rămână împreună, Andra şi Cătălin se pare că au descoperit secretul căsniciei fericite. „Înainte de a fi vorba de o căsnicie reuşită, a fost o relaţie reuşită. Noi nu avem secrete şi nu ne folosim de jocuri psihologice ca să ne facem înţeleşi. Spunem exact ce avem pe suflet, indiferent că vorba respectivă arde sau îngheaţă“, spune Andra.

V-aţi păstrat obiceiul de a vă face de­claraţii de fiecare dată când vorbiţi la telefon?

Andra: Da, sigur. Asta vine în mod na­tural, nu ştiu să explic de ce, cred că există în cazul nostru nevoia să spu­nem tot ce gândim, ce simţim. Nu e o obligaţie, o tradiţie sau mai ştiu eu ce, e pur şi simplu o pornire din suflet.
Cum a fost vara asta pentru voi? Aţi avut timp şi de o vacanţă romantică în doi?
Cătălin: Am împărţit vacanţa în vacanţe mai scurte, ca să zic aşa. Ne-am stre­curat printre foarte multe alte treburi. A fost o vară cu multă muncă: Andra a avut concerte, eu am fost în fiecare weekend plecat prin ţară, să prezint diverse show-uri.
Vezi continuarea pe viva.ro. CLICK AICI!

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton