Misteriosul lac Baikal, locul unde se strâng şamanii

09.10.2013, 17:00.

Cu toate că e greu accesibil, cel mai adânc lac al planetei, supranumit „Perla Siberiei“, este un magnet turistic, datorită numeroaselor legende care îl învăluie şi, mai ales, datorită practicării şamanismului.
Descoperă şamanii secolului al XXI-lea şi ciudatele lor puteri.

Probabil, nu există un loc în Rusia care să te fascineze atât de mult. Pitorescul amestecat cu misticismul fac din Lacul Baikal un punct de a-tracţie deosebit. La Irkutsk (unul dintre cele mai mari oraşe din Siberia – n.r.), poţi identifica uşor străinii care au venit până aici pentru Baikal. Rucsacuri imense, cizme şi pălării cu boruri largi – echipamentul obligatoriu al îndrăgostiţilor de natură. Insula Olhon, cea mai mare de pe Baikal, îi atrage ca un magnet pe turişti, cu toate că nu e chiar atât de uşor să ajungi acolo. De la Irkutsk până pe insulă sunt aproape 400 de kilometri. Circulă doar câteva microbuze, majoritatea cu geamurile
crăpate. Pe drum, înţeleg şi de ce… După circa 170 de km de astfalt, începe drumul accidentat, presărat cu criblură, iar pietricelele sar pe parbriz de fiecare dată când ne depăşeşte o maşină. Şoferul nostru o mai ia şi pe câmp, prin viroage numai de el ştiute, chipurile ca să scurtăm drumul. Facem şapte ore până la bacul care urmează să ne ducă pe Insula Olhon. În timpul deplasării cu bacul, îl întreb pe şofer de ce nu e asfaltat drumul. Îmi răspunde că sunt mai multe explicaţii.
Oamenii locului spun că şamanii interzic asfaltarea drumurilor. De ce? – întreb. „Se crede că, dacă există asfalt, sufletele şamanilor morţi nu pot coborî de pe locurile înalte ale insulei, unde sălăşluiesc ele, spre malul lacului, ca să poată bea apă“, îmi zice el. Ar mai fi şi o altă explicaţie, continuă şoferul: „toţi turiştii care vin aici beau de sting… Dacă ar fi drumuri bune, numărul accidentelor de maşină ar fi foarte mare. Aşa, eşti obligat să mergi încet; îţi strici maşina, dar rămâi în viaţă!“

Baikal – cea mai mare rezervă de apă dulce a Pământului. Acum câţiva ani, Lacul Baikal a fost inclus de UNESCO în aşa- numitul „Patrimoniu Comun al Umanităţii“. În fiecare an, organizaţiile ecologiste vin aici şi strâng gunoaiele, sub deviza : „Să păstrăm Baikalul curat“. Lacul Baikal este supranumit şi Perla Siberiei. Reprezintă 20% din rezerva de apă potabilă a planetei – 23 de mii de km cubi – şi este şi cel mai adânc lac din lume – 1637 de metri!
Baikalul te surprinde mai ales când îl vezi prima dată. Dar şi dacă eşti din zonă lacul va continua să te uimească, zi de zi, prin măreţie şi farmec.Istoricii susţin că, pe timpul lui Ginghis Han, era interzisă folosirea pământurilor din jurul lacului Baikal. Se interziceau vânătoarea, pescuitul, construcţia de locuinţe, păşunatul animalelor şi chiar cultivarea pământului. Zona era considerată sfântă, iar legendele celui mai
adânc lac din lume se păstrează şi în zile noastre. Şi acum pescarii ies cu frică în larg, temându-se ca barca să nu le fie răsturnată de „şarpele cel fioros“. Fiind foarte adânc, pe suprafaţa lacului se pot forma valuri uriaşe în doar câteva secunde, chiar dacă nu este furtună, şi chiar pe vreme frumoasă.

Olhon – insula cea mai mare de pe lacul Baikal. Insula Olhon are o suprafaţă de aproximativ 700 de km pătraţi şi o lungime de 73 de kilometri. Este şi în secolul al XXI-lea un loc greu accesibil, şi poate de aceea este şi o destinaţie atât de căutată de turişti.
Insula are un centru administrativ, la Hujir. Aici găsim doar un oficiu poştal şi o clădire a Consiliului Sătesc, în curtea căreia paşte o vacă. Când e cald, praful te copleşeşte. Când plouă, drumurile devin impracticabile. Nu este de mirare că pe insulă circulă numai maşini NIVA cu tracţiune integrală şi microbuze GAZEL. Iarna, vântul puternic spulberă toată zăpada. Pe fiecare deal, poţi vedea stâlpi împodobiţi cu tot felul de panglici multicolore. Obiceiul este ca oricine trece pe acolo, turist sau localnic, să lase ceva: un bănuţ, o bucată de pâine, un biscuit sau o panglică viu colorată. Conform credinţei
localnicilor, stâlpii sunt lăcaşul spiritelor care sălăşluiesc pe insulă. Ca aceste spirite să nu-ţi fie potrivnice, trebuie să le îmbunezi, să ţi le faci prietene. De aceea este bine să împarţi cu ele câte ceva din puţinul pe care îl ai cu tine.
Orice loc pitoresc de pe insulă are şi o le-gendă. În partea de nord-est, se află Capul Hoboi: o stâncă netedă şi înaltă care, văzută de pe apă, seamănă cu un colţ de morsă. Hoboi, în limba buriată, înseamnă „colţ“ (buriaţii sunt o comunitate înrudită cu mongolii, iar limba vorbită de ei este asemănătoare – n.a.). În jurul stâncii des-coperi sute de mici piramide construite din pietre. Oamenii vin până aici, îşi clădesc o piramidă şi îşi pun o dorinţă.
Ceva mai departe de Capul Hoboi, găsim aşa-numita „Stânca Dragostei“. Văzută de pe apă, stânca are formă de inimă. Un alt obicei este ca tinerii căsătoriţi să vină aici, să ia câte o piatră în mână şi să o arunce în apă. Dacă piatra ajunge în lac (ţărmul este stâncos şi destul de înalt – n.r.), dorinţa lor se va împlini. La câţiva ki-lometri de „Stânca Dragostei“, dai de alţi bolovani cu poveste: „Cei trei fraţi“ – un grup de stânci de diferite mărimi, despre care nu am aflat prea multe. Insula Olhon adăposteşte ea însăşi un lac, numit Shara Nur, adică Lacul Galben. Localnicii spun că nămolul de pe fundul lacului, aplicat pe piele, te vindecă de orice boală. Nu te grăbi să le dai crezare, căci presupusele proprietăţi curative nu au fost încă documentate ştiinţific.

Burhan – locul sacru al şamanilor. Legendele locului susţin că pe Insula Olhon ar fi înmormânat însuşi Ginghis Han, aşa că nu este întâmplător faptul că şamanii venerează aceste ţinuturi.
Muntele Burhan sau Shamanka este cel mai pitoresc loc de pe insulă. Situat lângă sătucul Hujir, Burhan îţi captează privirea prin frumuseţea sa. Privind tot dinspre apă, pe suprafaţa versantului din stâncă pare că se înalţă un dragon; desenul e natural, creat de diferenţele de culoare ale rocilor. Burhan se află la capătul unui golfuleţ liniştit, locul de plajă pre-ferat al turiştilor. Când spui Baikal, te gândeşti în primul rând la Insula Olhon. Dar când vorbeşti despre Olhon nu poţi să nu aminteşti şi de Muntele Burhan: este, într-un fel, blazonul insulei. Locul este venerat de şamani. Pe un panou este înscrisă legenda muntelui Burhan. Scrie acolo negru pe alb că, pentru oamenii fără credinţă, Burhan rămâne doar o simplă stâncă. Pentru iniţiaţii în lumea spiritelor însă, Burhan este palatul în care veghează Haan Hute Baabay, fiul Cerului şi ocrotitorul insulei. Şamanii spun că, atunci când intră în starea „ongo“ – transa şamanică –, văd Burhanul ca fiind un palat de cleştar, cu o scară înaltă, în spirală, care se ridică până la cer. În trecut, păstorii ocoleau stânca, iar copitele cailor erau învelite în piele, ca nu cumva să facă zgomot şi să-l
deranjeze pe Haan Hute Baabay. Pe panou, mai citim un avertisment: „Este strict interzis accesul copiilor în zonă!“ Explicaţia e tot pe panou: câmpul energetic din jurul muntelui Burhan este atât de puternic, încât micuţii pot avea tulburări psihice. Aici vin cei care cred în spiritism şi aduc ofrande celor trecuţi în nefiinţă. De pe stâncă, se aruncă mâncare, dulciuri, ceai sau vodcă – tot ce le plăcea răposaţilor în timpul vieţii. Evident că hrana este imediat mâncată de pescăruşi, ceea ce reprezintă pentru localnici un semn că ofranda ajunge în ceruri.