Oana Roman și Marius Elisei au divorțat în luna februarie a acestui an, dar au decis să rămână în relații bune, de dragul fiicei lor, Isabela. Recent, vedeta a mărturisit că fostul soț o curtează din nou.
Oana Roman și Marius Elisei au divorțat la notar pe 15 februarie 2021, după șapte ani de mariaj. La scurtă vreme, cei doi au transmis printr-un mesaj video că divorțul a fost unul amiabil și că vor rămâne apropiați, de dragul fiicei lor, Isabela. De asemenea, au și o afacere pe care o conduc împreună.
Chiar dacă au trecut printr-o perioadă dificilă, aceștia au reușit să se înțeleagă și să-și crească fetița în armonie. Oana și Marius se întâlnesc des, au fost și în vacanțe împreună cu Isabela, au petrecut Paștele împreună, iar recent s-au relaxat pentru câteva zile în Poiana Brașov, potrivit Libertatea.
„A fost foarte frumos. Am prins vreme foarte frumoasă. Am stat într-un hotel în care eu chiar îmi doream să merg. Nu știu dacă Marius a știut sau a fost coincidență, dar acolo a ales el să mergem. Oricum nu mi-a spus, am aflat când am ajuns acolo…”, a spus Oana Roman în cadrul unui emisiuni TV.
„Pentru Isa e foarte bine lucrul ăsta. Ea a fost foarte fericită că ne-a avut pe amândoi. Ne-am văzut un pic mai des în ultima perioadă, mai ales că lucrăm și pentru site din nou”, a mai spus ea.
Oana Roman susține că Marius Elisei o curtează din nou: „E romantic. Îmi cumpără flori”
Chiar dacă fostul soț dă semne că și-ar dori să o recucerească, Oana Roman a mărturisit că se gândește bine înainte de a lua o decizie.
„Sunt încă în faza în care cumpănesc foarte bine lucrurile. (…) Nu știu ce să zic…. Deocamdată, vedem …. El pare într-o fază vizibil îmbunătățită. De o săptămână încoace pare că lucrurile s-au mai schimbat, dar eu vreau să cumpănesc foarte bine”, a declarat vedeta.
Oana Roman s-a arătat totuși impresionată de gesturile romantice făcute de Marius Elisei: „Da, e galant, e romantic. Mă curtează. Îmi cumpără flori. Mi se pare că se poartă fix ca acum 8 ani, când ne-am cunoscut. Pe 15 iunie am fi împlinit 7 ani de la căsătoria la biserică (…)”,a dezvăluit fiica lui Petre Roman.
Și în weekend-ul ce tocmai a trecut, cei trei au mers într-o scurtă vacanță la Pitești.