Invitată în platoul emisiunii Neața cu Răzvan și Dani, ADDA (29 de ani) a dezvăluit cum s-au cunoscut ea și soțul ei, Cătălin Rizea. Perechea s-a căsătorit în anul 2016 și are împreună un fiu, Alexandru, în vârstă de 4 ani.
Cum s-au cunoscut ADDA și soțul ei, Cătălin Rizea
Cuplul deține împreună o firmă de care se ocupă în mod egal. Perechea are un studio de înregistrări intitulat Baladda Records. Cătălin Rizea a devenit treptat managerul și impresarul solistei, iar, datorită colaborării lor profesionale, cei doi petrec foarte mult timp împreună.
Au participat împreună în show-ul Asia Express, iar pe cont propriu, Cătălin a făcut parte și din competiția culinară Chefi la cuțite. Perechea s-a cunoscut pe litoral. Pe atunci, unul dintre prietenii lui Cătălin era interesat de una dintre prietenele artistei.
Așadar, găștile celor doi s-au întâlnit imediat după ce ADDA a susținut un concert la malul mării. „Nu mă gândeam niciodată că o să fim împreună. Era un bărbat mișto, avea corpul bine lucrat, avea pătrățele, și eu arătam bine, eram o schiloadă.
Nici eu n-am avut vreo intenție și nici el, având în vedere că am mâncat hamsii cu usturoi pe plajă amândoi”, a spus ADDA. Ulterior, însă, cuplul a realizat că ar putea fi mai mult decât prieteni. „A doua zi după această întâmplare, ceva s-a schimbat în sufletele noastre și am început să vorbim”, a mai spus cântăreața la Antena 1.
Cum a fost solista cerută în căsătorie
„Acum 5 ani, exact pe 12 aprilie, mergeam la țară, la bunicii mei, iar Cătă se purta un pic ciudat, ca și cum mi-ar fi ascuns ceva. Jihadda, Nebunadda, cum mă știți, m-am prins imediat că ceva se întâmplă și l-am luat tare spunându-i: «Tu mi-ai luat inel!». El s-a blocat.
Am deschis torpedoul mașinii și, ce credeți, cutiuța era acolo! De emoție și de bucurie, i-am zis că nu îmi pasă cum se întâmplă, dar să oprească mașina unde se poate și să mă ceară, că nu mai pot aștepta! El a vrut să creeze un moment frumos pe scenă, la un concert.
Evident că eu am stricat tot! Așa că, a oprit mașina între două sate, efectiv în câmp, pe marginea unui șanț! Am ieșit amândoi din mașină, el s-a pus în genunchi și, în timp ce rostea întrebarea AIA, AU TRECUT DOUĂ TRACTOARE pe lângă noi!
Eu nu am auzit ce spunea, dar răspundeam întruna «DA, DA, DA, DA». Cerere în căsătorie ca asta nu a avut nimeni! Și asta pentru că nimeni nu-i ca noi!!! Întotdeauna când ne amintim cum s-a întâmplat, râdem cu lacrimi! Te iubesc, Cătă!!!”, a scris Adda pe Instagram.