Guvernul a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. 23 de state au rămas pe lista roșie, în timp ce pe lista galbenă se află 28 de țări. Marea Britanie rămâne în zona galbenă din cauza prezenței unei tulpini de COVID-19 ccu răspândire rapidă, deși rata de incidență ar plasa-o în zona verde.
Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată prin Hotărâre de Guvern. Persoanele care intră în România din zona roșie sunt scutite de carantină doar dacă prezintă dovada vaccinării împotriva COVID-19. Altfel, măsura carantinării se aplică pe o perioadă de 14 zile, însă dacă în a opta zi testul COVID-19 iese negativ, se ridică carantina din a zecea zi. Cei vaccinați nu sunt nevoiți să stea în carantină sau să prezinte un test PCR nici dacă se întorc dintr-o zonă galbenă.
De asemenea, scutirea de carantină este valabilă pentru cei care au trecut prin boală în urmă cu 15-90 de zile și au documente medicale pentru a dovedi acest lucru sau pentru cei care stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României. Copiii sub 3 ani nu trebuie să stea în carantină. În cazul celor cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani, măsura carantinării nu este obligatorie dacă au un test COVID-19 negativ.