Câştigătorii Premiilor Gopo 2010

.

Cu nu mai puţin de şase premii adjudecate, filmul „Poliţist, adjectiv” în regia lui Corneliu Porumboiu a fost desemnat cel mai bun film de lungmetraj al anului 2009…
… la Gala Premiilor Gopo din acest an, cele mai importante premii cinematografice din România. 
 
Chemat de câteva ori pe scena de la Palatul Parlamentului, pentru a-şi revendica trofeele, Cornel Porumboiu a spus juriului că i s-au acordat prea multe premii.
 
Astfel, pe lângă premiul cel mare, pelicula a fost apreciată de critici pentru „cea mai bună regie” şi „cel mai bun scenariu”, ambele realizate de Corneliu Porumboiu, precum şi pentru „cea mai bună imagine”, cu meritul lui Marius Panduru.
 
Nu în ultimul rând, „steaua în devenire”, actorul Dragoş Bucur, premiat la Berlin în acest an cu o distincţie „Shooting Stars”, a fost ales de criticii români „cel mai bun actor în rol principal”, iar Vlad Ivanov a primit premiul pentru cea mai bună prestaţie în rol secundar.  
 
Astfel, pelicula „Poliţist, adjectiv a dominat topul câştigătorilor, primind şase trofee Gopo din zece nominalizări primite.  
 
Au fost foarte multe filme bune, multe care nu au intrat în competiţie. Sper că de aici încolo să putem produce filme în continuare în condiţii normale. Mulţumesc CNC-ului (Centrul Naţional al Cinematografiei n.r.), care este coproducător al filmului şi mulţumesc CNC-ului meu, fără de care nu aş fi putut face filme”, a declarat Corneliu Porumboiu.  
    
Nu în ultimul rând, rolul din coproducţia româno-maghiară „Katalin Varga” îi aduce actriţei Hilda Peter premiul pentru „cea mai bună actriţă într-un rol principal”, în timp ce Luminiţa Gheorghiu primeşte trofeul pentru cea mai bună interpretare în rol secundar din pelicula Francesca„.
 
Premiile pentru montaj, scenografie, muzică, machiaj şi coafură au revenit producţiei francezo-româno-belgiene „Concertul, regizată de Radu Mihăileanu, iar premiul pentru „cele mai bune costume” a fost acordat filmului „Călătoria lui Gruber” – designer Svetlana Mihăilescu.  
 
Gala de aseară a premiat şi alţi tineri regizori talentaţi, dintre care Alexander Nanău, pentru povestea artistului-vagabond Ion Bârlădeanu, „Lumea văzută de Ion B., primind trofeul pentru „cel mai bun documentar”, iar Tudor Giurgiu, premiul pentru „cel mai bun scurtmetraj”, cu „Nunta lui Oli.
 
Actriţa Andreea Boşneag a fost distinsă cu premiul „Tânăra speranţă” pentru rolul din pelicula „Cea mai fericită fată din lume”, singurul trofeu atribuit filmului regizat de Radu Jude, care a avut 11 nominalizări la Premiile Gopo.
 
De asemenea, festivitatea a acordat şi premii pentru box office din partea publicului, pelicula „Amintiri din epoca de aur – Partea I: Tovarăşi, frumoasă-i viaţa, scrisă de Cristian Mungiu, fiind votată producţia cu cel mai mare succes cinematografic, cu un număr de peste 26.500 de bilete vândute în cinematografe.  
    
Gomora (Italia/Franţa, 2008) a fost desemnat „cel mai bun film european distribuit în România”.
 
În cadrul Galei Premiilor Gopo au fost acordate şi premii pentru întreaga carieră actriţei Draga Olteanu-Matei şi scenaristului Dumitru Carabăţ, care, în 1963, a primit premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes pentru filmul „Codin”.
 
Premiul de excelenţă a fost acordat etaloneurului Gina Stoica (specialist în prelucrarea peliculei, n.r.), iar ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a primit un trofeu pentru contribuţia adusă în lumea filmului.
 
Gala a avut şi un moment de reculegere în memoria celor care au părăsit scena în 2009, fiind proiectate, pe un ecran imens, nume sonore precum Nicu Constantin, Florin Bogardo, Marius Pepino şi Gheorghe Dinică.  
 
Foto: Mediafax

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton