Ochii căprui îţi permit să încerci o mulţime de machiaje. Noi îţi spunem ce culori ţi se potrivesc, ce machiaj să porţi seara şi care sunt trucurile pe care trebuie să le foloseşti.
Machiaj pentru ochi căprui – ce culori să foloseşti
Dacă ai ochii căprui eşti o norocoasă pentru că poţi folosi cam orice culoare în machiaj. Îţi va sta foarte bine cu un machiaj în culori neutre – maro, negru, gri, roz piersiciu. Dar ar fi păcat să nu încerci din când în culorile puternice – albastru, galben-potocaliu, mov, verde – şi chiar combinaţii de culori puternice dacă ocazia ţi-o permite. În această perioadă se poartă foarte mult culorile închise, intense, de exemplu albastru cobalt, gri albăstrui, mov prună şi, desigur, culoarea anului, verde smarald.
Machiaj de seară pentru ochi căprui
Dacă ziua preferi tonurile neutre de mai sus, seara chiar este indicat să încerci un machiaj intens colorat pentru a-ţi scoate în evidenţă ochii. Pentru un plus de stil, adaugă un fard metalic sau chiar unul cu sclipici. Sfat. Ca să-ţi scoţi ochii în evidenţă, aplică foarte puţin fard cu sclipici în colţul interior al pleoapei superioare.
Tot pentru seară este ideal machiajul smokey eyes, fie că e cu negru sau cu alte culori închise.
Şi evident, se poartă foarte mult machiajul cat eye, care necesită o mână mai sigură, dar este foarte elegant şi stilat.
Alte sfaturi de machiaj pentru ochi căprui
Pentru machiajul buzelor, nu te teme să încerci rujul roşu intens, în orice nuanţă. Evident, când e cazul vei arăta foarte bine şi cu un ruj nude.
Creion sau tuşul de ochi poate fi gri inchis, mov, albastru, verde şi chiar este indicat să încerci alte culori decât maro şi negru.
Dacă ai ochii căprui deschis, scoate-i în evidenţă cu fard auriu sau galben-portocaliu. Dacă sunt căprui închis, aproape negru, ţi se potrivesc culorile înschise.
Creionul alb aplicat pe pleoapa inferioară va face ca ochii să pară mai mari. De altfel, culorile deschise au acest efect, indiferent unde sunt aplicate.