Cuvinte care pot distruge imaginea de sine a copilului tău

„Eşti prost”, „eşti rău”, „nu ştiu cu cine semeni, parcă nu ai fi al nostru” – par expresii extrem de dure, dar se întâmplă ca unii părinţi să le spună astfel de lucruri copiilor lor. Iar efectul asupra personalităţii lor în formare este unul devastator.
„În aceste situaţii, copiii cad victime problemelor nerezolvate ale părinţilor”, remarcă psihoterapeutul Lavinia Ţânculescu. Părinţii ar trebui să fie foarte conştienţi de impactul negativ şi puternic al cuvintelor grele asupra copiilor şi să se ferească să le adreseze. Chiar şi privirile care spun „nu te mai iubesc”, „m-ai dezamăgit” sau „te urăsc” ar fi bine să fie cenzurate. Dacă fiul sau fiica ta te-a enervat foarte tare, ar fi bine să te retragi, să te calmezi şi abia după aceea să îi spui ce ai pe inimă.

Violenţa verbală, o realitate dură

Dincolo de agresiunea fizică, există şi violenţa verbală sau psihologică şi nici ea nu este de neglijat. Toate vorbele grele cum sunt „eşti prost”, „eşti idiot”, „eşti leneş”, „dispari!”, „să nu te mai văd!”, „nu te vreau”, „nu te-am dorit”, „nu eşti copilul meu”, „diavole”, „eşti zero”, „grasule”, „urâtule”, „handicapatule”, „cu cine-oi semăna de eşti aşa de rău?” şi altele ca acestea au un efect devastator asupra copilului, mai ales dacă vin chiar de la părinţii lui.
Psihoterapeutul te atenţionează că „pe termen lung, îl vor transforma pe cel mic într-un adult cu o gândire negativă, cu o atitudine excesiv de critică la adresa lui însuşi, dar şi a altora. Îi va scădea semnificativ stima de sine şi va creşte riscul de a face depresii sau de a dezvolta stări anxioase.”

Vindecarea, în mâinile tale

Este clar că nu îi doreşti acest lucru copilului tău. Chiar dacă te mai supără uneori, îl iubeşti şi vrei ca el să fie fericit. Lavinia Ţânculescu constată faptul că, de obicei, traumele din copilărie ale părinţilor, faptul că au fost la rândul lor agresaţi de adulţi, îi vor face să se poarte la fel cu copiii lor.
Dacă te regăseşti în acest portret, este bine că ai conştientizat. Încearcă să nu mai adresezi vorbe grele celor din jur şi mai ales celui mic. Apelează la un specialist pentru a-ţi vindeca rănile sau începe să scrii într-un jurnal ce anume te-a făcut să suferi în copilărie. Vei conştientiza greşelile pe care le-au făcut părinţii tăi faţă de tine. Nu înseamnă că nu îi vei mai iubi sau că îi vei acuza. Acesta este primul pas spre iertare şi spre împăcare. Înţelege că şi ei au fost victime la rândul lor, dar acum lanţul slăbiciunilor se poate rupe.

Imagine de sine nerealistă

„Un alt tip de comportament cu impact negativ asupra copiilor îl constituie şi situaţiile în care părinţii îi creionează copilului o imagine de sine nerealistă. Îi spun: «eşti cel mai bun», «cea mai frumoasă», «cel mai talentat», «ca tine nu există», «eşti cel mai puternic», «eşti primul /prima» etc. Dar, odată confruntat cu realitatea, copilul poate fi şocat că cei din jur nu îi recunosc calităţile, ba din contră. Ca exemplu, unei fetiţe i s-a repetat obsesiv de către părinţi, bunici, unchi, mătuşi, înainte de a împlini şapte ani, că este frumoasă şi va deveni Miss Universe.
În momentul în care a mers la şcoală, s-a confruntat cu realitatea expusă de ceilalţi colegi: existau fetiţe preferate şi evaluate ca fiind mult mai frumoase, ea fiind mai degrabă neglijată şi respinsă, tocmai pe motiv că nu arată bine. Acest copil a dezvoltat o tulburare depresivă serioasă, care a avut efecte grave asupra dezvoltării sale emoţionale şi performanţei sale la învăţătură. Motivul pentru care părinţii au procedat aşa a fost că familia avea o istorie de a fi învingători şi nu puteau concepe că un membru (fie acesta şi cel mai tânăr) nu este primul (inclusiv din punct de vedere fizic).”