Starlin a fost eliminat de la „Survivor” și a repetat gestul Simonei Hapciuc, acela de a nu își îmbrățișa toți colegii înainte de a pleca.
Astfel, Starlin (supranumit Pantera) nu și-a luat rămas bun de la Albert și Maria. Cei doi au făcut un gest pe care fostul Războinic, zis și Pantera, l-a explicat în emisiunea „Ștafeta Mixtă”.
În cadrul acestei emisiuni, el a avut intervenție prin Skype, oferind declarații nou-nouțe despre cum a fost experiența Survivor din Republica Dominicană.
El a explicat că a avut un motiv pentru care nu i-am îmbrățișat pe Albert și Maria. Cei doi ar fi stat cu mâinile la spate în timp ce el îi îmbrățișa, pe rând, pe restul colegilor. El a perceput gestul ca fiind unul defensiv, hotărând astfel să nu se apropie, crezând că cei doi nu vor să își ia rămas bun de la el.
„Eu sunt o persoană care mereu a spus că în această competiție nimic nu e personal”, a povestit el, citat de Playtech. „Dar sunt extrem de real. Sunt chestii care nu s-au dat la televizor. În momentul în care am ieșit, am făcut ce am simțit. Toți colegii, în afară de Albert și Maria, au fost foarte afectați”.
Starlin a mai spus că nu are nimic personal cu cei doi, în pofida a ceea ce s-a întâmplat: „Ei au rămas cu mâinile la spate, în momentul în care tu rămâi cu mâinile la spate, de ce trebuie să mă duc eu la tine să te îmbrățișez. De multe ori când te trezeai, nu dădeai bună dimineața, despre ce vorbim. Nici eu, nici Sorin nu avem nimic personal cu Albert și Maria. În niciun caz nu mi-am dorit ca oamenilor să le fie milă de mine, indiferent de povestea mea de viață. Eu am vrut să arăt cum se luptă pentru o bucățică de pâine. Albert e din prima zi cu noi, iar asta e dureros”.
Dacă Albert și Maria au rămas indiferenți în fața eliminării Panterei din competiție, nu aceeași reacție a avut-o și Sorin. Starlin și Sorin erau prieteni foarte buni, ei devoltând o conexiune puternică în cele patru luni de jos, astfel încât Sorin a avut lacrimi în ochi când amicul său bun a fost eliminat. Când s-au îmbrățișat, s-a lăsat cu lacrimi.