Mesajul actorului Anthony Hopkins după ce a câștigat premiul Oscar

.
Anthony Hopkins a devenit cel mai în vârstă actor care a câștigat un premiu Oscar. În vârstă de 83 de ani, acesta a fost premiat pentru rolul principal din filmul The Father

Anthony Hopkins a fost desemnat „cel mai bun actor în rol principal” la gala premiilor Oscar 2021. Actorul în vârstă de 83 de ani a fost premiat pentru rolul unui vârstnic bolnav de demență din „The Father”, în regia francezului Florian Zeller. Acesta nu a fost prezent la ceremonia care s-a desfășurat în Los Angeles noaptea trecută, iar trofeul său a fost ridicat de Joaquin Phoenix. Însă actorul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

„La 83 de ani, nu mă aşteptam să primesc acest premiu, chiar nu. Sunt foarte recunoscător Academiei. Vreau să îi aduc un omagiu lui Chadwick Boseman (n.r favoritul la Oscar 2021 pentru„cel mai bun actor în rol principal”), care a fost luat de lângă noi mult prea devreme. Chiar nu mă aşteptam la asta, aşa că mă simt foarte privilegiat şi onorat”, a spus Anthony Hopkins.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Anthony Hopkins (@anthonyhopkins)

Citește și: De ce nu poartă Gabriela Cristea verighetă. I-a admis Cristinei Șișcanu

Fiica Ginei Pistol și a lui Smiley, surprinsă într-o ipostază haioasă. Cum au reacționat fanii

Ce mănâncă Oana Roman de când a slăbit

O femeie refuză să-și radă mustața și să se penseze. Care este motivul

Anthony Hopkins, unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, a mai câștigat Oscarul și în 1994, pentru interpretarea lui Hannibal Lecter în filmul „The Silence of the Lambs/ Tăcerea Mieilor”.

Filmul „The Father” a primit în total şase nominalizări și a fost desemnat câştigător inclusiv la categoria „cel mai bun scenariu adaptat”, semnat de Florian Zeller şi de Christopher Hampton. Printre actorii care fac parte din distribuția filmului se numără Olivia Colman, Imogen Poots, Rufus Sewell, Olivia Williams, Mark Gatiss.

Lista câștigătorilor la premiile Oscar 2021

Cel mai bun film: “Nomadland”;

Cel mai bun regizor: Chloé Zhao (“Nomadland”);

Cea mai bună actriţă: Frances McDormand (“Nomadland”);

Cel mai bun actor: Anthony Hopkins (“The Father”);

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Youn Yuh-jung (“Minari”);

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”);

Cel mai bun scenariu original: “Promising Young Woman” – Emerald Fennell;

Cel mai bun scenariu adaptat: “The Father” – Christopher Hampton, Florian Zeller;

Cel mai bun lungmetraj internaţional: “Another Round” (Danemarca);

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Soul” (Pixar);

Cel mai bun lungmetraj documentar: “My Octopus Teacher”;

Cea mai bună imagine: “Mank”, Erik Messerschmidt;

Cel mai bun montaj: “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen;

Cel mai bun sunet: “Sound of Metal”;

Cele mai bune efecte vizuale: “Tenet”;

Machiaj şi coafură: “Ma Rainey’s Black Bottom”;

Cele mai bune costume: “Ma Rainey’s Black Bottom” (Ann Roth);

Cântec original: “Fight for You” (“Judas and the Black Messiah”, interpretat de H.E.R.);

Cea mai bună coloană sonoră: “Soul” – Trent Reznor, Atticus Ross & Jon Batiste;

Design de producţie: “Mank”;

Cel mai bun scurtmetraj live-action: “Two Distant Strangers”;

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: “If Anything Happens I Love You” (Netflix) ;

Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Colette”.

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton