NASA a anunțat că Roverul Perseverance a reușit să transforme dioxid de carbon din atmosfera planetei Marte în oxigen.
„Este o primă încercare crucială de a converti dioxidul de carbon în oxigen pe Marte”, a declarat Jim Reuter, administrator asociat al NASA. Demonstraţia a avut loc pe 20 aprilie, iar agenția spațială americană speră ca viitoarele misiuni ale instrumentului experimental folosit să pregătească terenul pentru explorarea umană.
Astfel, astronauții ar putea respira pe Marte câteva minute, fără să fie nevoiți să transporte de pe Pământ cantități mari de oxigen, esenţiale pentru a propulsa racheta pentru călătoria de întoarcere.
Moxie, aparatul care produce oxigen a fost fabricat de Institut de Tehnologie din Massachusetts și este o cutie aurie de mărimea unei baterii auto, situată în partea din faţă dreapta a rover-ului. Aceasta foloseşte electricitatea şi chimia pentru a diviza moleculele de CO2, producând oxigen şi monoxid de carbon, potrivit Libertatea.ro.
În primul său experiment, Moxie a produs cinci grame de oxigen, suficiente pentru ca un astronaut cu activitate normală să poată respira timp de zece minute. Însă el poate produce până la zece grame de oxigen pe oră.
Aparatul, care cântărește 17 kilograme, a fost realizat din materiale rezistente la căldură pentru a tolera temperaturi de până la 800 de grade Celsius. Un strat subţire auriu îl împiedică să radieze căldura şi să deterioreze roverul.
Un aparat similar, care ar cântări o tonă, ar putea produce cele 25 de tone de oxigen necesare unei rachete care să decoleze de pe Marte.