În ultimele luni s-a speculat că Laurențiu Reghecampf (45 de ani) ar fi înșelat-o pe Anamaria Prodan (47 de ani). De curând, impresara a vorbit despre respectivele zvonuri.
Vedeta TV este mama a două fiice, Rebecca și Sarah, din mariajul cu fostul baschetbalist Tiberiu Dumitrescu, primul ei soț. Vedeta mai are un fiu, Laurențiu sau Reghe Junior, alături de actualul soț, antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf. Și el mai are un fiu, Luca, din primul mariaj.
Anamaria Prodan a răspuns speculațiilor că Laurențiu Reghecampf a înșelat-o
„Zilele alea, când toată lumea scria despre soțul meu, au fost cumplite. Noi îl știm pe Laurențiu. Și toți prietenii noștri îl știu. Toți oamenii l-au îndrăgit pentru minunățiile pe care le-a creat, și în fotbal și în viața noastră de familie. El este soarele nostru.
Omul ăsta nu merită să i se terfelească numele. A fost și este un bărbat exemplu. Este un tată minunat. La un moment dat cedezi. Și ca nevastă și ca fiică, fiu. Te gândești: «De ce?». Nu a făcut nimic rău nimănui!
Nu a vorbit niciodată pe nimeni de rău. Laur a ajutat la fel de multă lume ca și mine. (…) Noi suntem o echipă foarte puternică de ani de zile. (…) Lumea încearcă să dezbine unde cred ei că e punctul slab”, a declarat Anamaria Prodan la Antena Stars.
Anamaria Prodan l-a cerut în căsătorie pe Laurențiu Reghecampf
Perechea s-a căsătorit în luna iunie a anului 2008. Deși se cunoșteau încă din copilărie și avuseseră o relație în trecut, Anamaria și Laurențiu au redevenit un cuplu în anul 2008, după ce amândoi au divorțat de foștii lor parteneri de viață.
„Îmi planificasem viața pe ore și pe ani. Mă gândeam că la 18 ani trebuie să dansez, să colind prin discoteci. Și, când ne-am despărțit, am zis că dacă o fi, o să ne luăm și la 80 de ani. Pe Reghe, eu l-am cerut de bărbat.
Am spus că dacă ne-am pierdut o dată și ne-am regăsit, să fac pasul. Am vrut să am un copil. Eu mă văd bătrână și am o obsesie să văd la masă toată familia mare. Să îi văd pe toți cum aleargă, cum mă strigă”, mai spunea Anamaria Prodan în trecut, în emisiunea Star Matinal de la Antena Stars.