Cu toate ştim că în şifonierul unei femei trebuie sa existe câteva piese vestimentare de bază, menite să o salveze de fiecare dată când îşi pune întrebarea: eu cu ce mă îmbrac? De la rochia neagră la jeanşi, află care sunt cinci dintre cele mai importante elemente din garderobă şi cum au devenit ele clasice.
1. Rochia neagră
Este primul lucru care ne vine în minte când ne gândim la piese indispensabile.Inventatoarea ei este nimeni alta decât Coco Chanel în 1926 care, vrând să creeze ceva elitist inventează o rochie neagră de lungime medie. Trecând prin numeroase transformări de-a lungul celor 80 de ani de existenţă, fiind lungă şi regală, sobră sau sexy şi scurtă, cu mâneci sau fără, cu decolteu adânc pe spate, rochia neagră seduce şi astăzi orice femeie.
Lecţie de stil: Într-o perioadă în care negrul însemna doar doliu, Vivien Leigh (”Pe aripile vântului” 1939) şochează dansând fericită îmbrăcată într-o rochie neagră. Seducătoarea Elisabeth Taylor apare lungită pe un pian într-o rochie neagră extrem de mulată cu un decolteu adânc în V, în filmul ”Butterfield”; însă cea care face din rochia neagră o legendă este Audrey Hepburn în filmul cult ”Breakfast at Tiffany”, unde, în zori de zi o accesorizează cu perle şi ochelari de soare imenşi.
Prima utilizare înregistrată a tocurilor a fost în anul 1533, de către Caterina de Medicis, care fiind foarte scundă credea că nu-şi va găsi sortitul, iar în secolul al XVII-lea femeile erau deja înnebunite după tocuri. E drept, în acea vreme ele aduceau mai mult cu nişte cuburi de cele mai multe ori fiind confecţionate din lemn şi acoperite cu piele. Tocul cui aşa cum îl ştim astăzi a apărut abia în 1956 în Italia şi nu a durat mult până când medicii au început să le avertizeze pe femei cu privire la pericolul purtării îndelungate: afectează picioarele(Sarah Jessica Parker recunoaşte că si-a sacrificat mult membrele inferioare din iubire pentru creaţiile lui Jimmy Coo), spatele, şi s-ar face vinovate pentru accesele de furie.
Lecţie de stil: În filmul ”Şapte ani de căsnicie” (1956) Marilyn Monroe ar fi avut nu mai puţin de 40 de perechi de pantofi cu toc.
3. Trenciul
În 1856 un tânăr englez, pe nume Thomas Burberry, ucenic într-un magazin de ţesături, îşi deschide un magazin de haine bărbăteşti, unde creează o haină impermeabilă care să îi protejeze pe clienţii lui, în special agricultori, de vremea capricioasă. Apoi propune Ministerului Apărării un model de impermeabil, care de peste un secol este uniforma oficială a soldaţilor britanici.
Aceste este si motivul pentru care mult timp trenciul ne-a fost cunoscut ca o haină masculină, ca uniforma agenţilor secreţi sau a detectivilor(Humphrey Bogart în ”Casablanca” sau inspectorul Clousseau în ”Pantera roz”). Mai târziu însă, trenciul a inceput să fie îmbrăcat de femei cu roluri de intrigante care aveau de dus la capăt o misiune periculoasa cum ar fi Greta Garbo în ”O femeie face carieră” sau Barbara Streissand în ”Cei mai frumoşi ani”.
”Trenciul se poartă uşor mototolit, cu cordonul înnodat aparent neglijent în talie”, spunea Cinzia Felicett, ]n cartea Absolut strălucitoare, aparuta la editura Corint, în 2012.
4. Cămaşa albă
Strămoşul cel mai îndepărtat al cămăşii albe se pare a fi cămaşa de in purtată în Roma Antică,lungă şi care acoperea tot corpul. Cum albul este asociat cu puritatea şi curăţenia, în Evul Mediu, cămaşa albă servea drept lenjerie intimă pe sub elaboratele veşminte dar o găsim şi în jurul gâturilor nobililor de pretutindeni.
În 1984 filmul ”Amadeus”, inspirat din viaţa lui Mozart, primeşte un Oscar pentru costume: o simfonie de brocarturi şi jabouri. Însă puţine lucruri sunt mai sexy decât o cămaşă bărbătească pe un trup de femeie gol(Jane Fonda în ”Desculţi în parc” sau Julia Roberts în ”Mystic Pizza”).
5. Jeanşii
Eternii blue jeans au apărut pe vremea când Genova era Republică maritimă pentru a satisface exigenţele lupilor de mare care aveau nevoie să îmbrace ţesături rezistente, comode, care puteau fi purtate la infinit şi decolorate de apa mărilor. Totuşi părintele blugilor este Leob(devenit Levi)Strauss. El intră în afaceri cu inventatorul aplicaţiilor metalice ale blugilor, care nu avusese destui bani să-i cumpere licenţa. Câţiva ani mai târziu, pantalonii din material rezistent devin îmbrăcămintea de zi cu zi a agricultorilor şi văcarilor americani şi ar fi rămas la acest stadiu dacă filmele western nu s-ar fi inventat(vezi Gary Cooper în ”High Noon” sau John Wayne în „El Dorado”).
În anii 80 blugii devin mulaţi şi de un albastru intens iar mândrele lor purtătoare sunt ”Îngerii lui Charlie”.Tot atunci această piesă iese din zona casual şi intră în toate localurile luxoase, inclusiv la nunţi.