Starea lui Victor Socaciu s-a îmbunătățit. Ce au transmis medicii familiei aristului

.

Victor Socaciu (68 de ani) se află internat în Spitalul Monza din Capitală, cu COVID-19. Starea artistului este momentan stabilă. Socaciu suferă de o formă gravă a bolii din cauza comorbidităților pe care le are. Celebrul cântăreț are diabet, iar în urmă cu zece ani a trecut printr-un transplant de rinichi.

Recent, medicii au anunțat că Victor Socaciu a dat primele semne de însănătoșire.

Andrei Păunescu, un prieten bun al artistului, spune că soția lui Victor Socaciu, Brânduşa Simion, a fost anunțată, astăzi, că starea de sănătate a marelui folkist este stabilă și “într-un progres”.

„Pot să vă spun că m-am văzut cu Victor pe 30 martie la Breaza, unde eu am stat câteva minute, el 3 zile. A făcut un act eroic, la 30 de ani de la inaugurara acestui festival, iată cu prețul vieții chiar. El a făcut treaba asta în deplină securitate, dar virusul acesta. M-am văzut cu el atunci și doame ajută că nu sunt mulți care au fost acolo cu probleme. Am vorbit chiar înainte cu o seară să se interneze și nu era bine.  Astăzi, am aflat de la soția sa, că starea este absolut stabilă și chiar într-un progres în ultimele zile, dar până nu îl auzim și nu îl vedem acasă nu ne putem bucura pe deplin. Este vaccinat, din câte știu, și uite că niciodată nu poți avea garanția că ai scăpat”, a dezvăluit Andrei Păunescu,  în emisiunea Exclusiv VIP, difuzată la Prima TV.

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton