Andreea Bălan, despre relația cu artistul Keo: „Ne regăseam la un nivel foarte profund”

.

Invitată în podcastul Acasă la Măruță, Andreea Bălan (36 de ani) a vorbit despre copilăria ei, despre carieră, dar și despre foștii ei parteneri de viață. Printre multe altele, solista a vorbit despre fosta relație cu artistul Keo (42 de ani).

„Noi ne-am început relația când eu aveam 21 de ani. Am stat 8 ani împreună. A fost cea mai lungă relație a mea. Nu voiam la 22 de ani să fac familie, dar mai târziu, la 26, 27 de ani, am început să pun presiune pe el”, a spus artista.

Andreea Bălan, despre relația cu artistul Keo: „Ne regăseam la un nivel foarte profund”

„Pentru mine, [Keo] a fost un stâlp. Am învățat foarte multe de la el, el fiind mai mare decât mine cu 12 ani. Am învățat foarte multe, muzical vorbind. El era foarte calm și mă calma, mă pondera. (…)

Eu m-am dezvoltat foarte mult în anii ăștia și dintr-odată învățasem atât de mult încât ajunsesem egala lui și la 26 de ani am început să pun presiune pe el, să vreau familie, să vreau o casă. Eu am vrut tot timpul familie.

El abia venise în țară când noi ne-am cunoscut, și atunci el voia cariera lui aici. Începuse să aibă succes și nu-i stătea mintea la familie. El voia să fie artist. Eu avusesem mai mulți ani [de carieră] în spate, eu eram în alt punct al vieții.

El voia să mai copilărească. A fost committed, până la familie. Am făcut o casă împreună, am rămas cu ceva în urma acestei relații”, a mai dezvăluit Andreea Bălan. Solista și Keo s-au despărțit în anul 2014, după ce cântărețul a înșelat-o cu artista Misty, alături de care are și o fiică, Arya Violette, în vârstă de aproape 3 ani.

Citește și:

Andreea Bălan, despre relația cu artistul Keo: „Ne regăseam la un nivel foarte profund”

Andreea Bălan, primele declarații despre căsătorie după divorțul de George Burcea

De ce nu se mută Andreea Bălan și iubitul ei, Tiberiu Argint, împreună?

Andreea Bălan: „[Keo] m-a susținut foarte mult ca artist”

„Chiar dacă el a greșit la final, eu nu-i șterg cu buretele toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut pentru mine, idei, piese, clipuri, unele concepte de show, m-a susținut foarte mult ca artist. Ne regăseam la un nivel foarte profund”, a mai dezvăluit Andreea.

„Ai suferit după el?”, a întrebat Măruță. „Foarte mult, foarte mult. Pentru că era stâlpul meu. M-am trezit: «Wow, trebuie să fiu singură, să fac singură totul». Atunci mi-am luat trupă, să arăt că sunt la fel ca el, cu band, să cânt live.

Am avut și primul meu number 1 după mulți ani, după despărțire, Uită-mă. De jos n-ai unde să mergi decât în sus. Viața m-a recompensat”, a încheiat artista. După despărțirea de Keo, timp de un an, solista a format un cuplu cu Michael, un pușcaș marin american.

Apoi, Andreea l-a cunoscut pe actorul George Burcea (33 de ani). Fostul cuplu s-a căsătorit în toamna anului 2019 și a divorțat la începutul anului 2020. George și Andreea au împreună două fiice, Ella Maya (4 ani) și Clara Maria (1 an). În prezent, solista formează un cuplu cu Tiberiu Argint.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton