Andreea Bălan (36 de ani) formează un cuplu cu Tiberiu Argint (36 de ani) din vara anului 2020. Tânărul este fratele prezentatoarei TVR Sonia Argint (38 de ani) și managerul de vânzări al unei companii daneze de lux care proiectează și produce aparate audio, televizoare și telefoane.
Andreea Bălan, noi detalii despre relația cu Tiberiu Argint
„Nu mai există goluri în interior. Trăiesc prezentul. Nu îmi mai fac planuri în viața personală. Sunt discretă, nu îmi mai expun relația cum am făcut până acum și o trăiesc pentru mine și mai departe mă las surprinsă.
Încerc să nu îmi mai fac planuri pentru că mereu am făcut asta și mi-am dat seama că nu funcționează așa lucrurile. Am zis că mă văd căsătorită”, a spus Andreea Bălan, în emisiunea Xtra Night Show.
Cu toate că se vede pășind din nou către altar, Andreea a dezvăluit că, pentru moment, nu poate face acest pas. „Nu există nicio nuntă în viitorul apropiat. Nu se poate legal deocamdată. Sunt tânără și depinde de persoana pe care o întâlnești. Se [poate] întâmpla să nu mă căsătoresc niciodată și să trăiesc așa foarte bine”, a mai spus solista.
„Sunt un om împlinit și nu regret nimic din ce mi s-a întâmplat. Fiecare experiență din viața mea este ca o lecție. Învățăm, toți greșim în viață, dar evoluăm. Cred că fiecare om care intră în viața mea mă învață ceva.
Îmi doresc să iubesc și să fiu iubită, ceea ce se întâmplă deja, deci e bine. Vreau să fiu fericită. Mai târziu, mult mai târziu, mă văd și căsătorită pentru că sunt tânără și de ce nu”, mai spunea Andreea Bălan la începutul anului 2021, în emisiunea Star Matinal.
„Sunt fericită, sunt împlinită, lucrurile se așază. Toată perioada cu separarea, cu divorțul, a trecut. A trecut aproape un an de atunci. Acum sunt foarte liniștită și vreau ca această latură [intimă] a vieții mele să o țin pentru mine.
Toată viața mea a fost o carte deschisă de la 12 ani, așa că am hotărât acum ca această parte să o țin, deocamdată, pentru mine. Când va trebui să aflați ceva, o să vă povestesc, dar mi se pare foarte interesant să țin pentru mine. E important să ai susținere, un sprijin”, mai spunea cântăreața anul trecut, în emisiunea Xtra Night Show.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Tiberiu a publicat pentru prima dată în mediul online o fotografie cu solista. Fotografia este, de fapt, un colaj. Alături de imaginea cu Andreea se află o fotografie cu mama și cu sora lui. Pe imagine, Tiberiu a scris: „La mulți ani tuturor femeilor și mamelor”. În fundal, bărbatul a pus piesa Unstoppable (De neoprit) a artistei SIA.