Nelu Ploieșteanu a murit de COVID-19, iar trupul acestuia va fi sigilat și dat familiei pentru a fi înmormântat după protocolul SARS-CoV-2, informează Antena 3. Familia artistului trebuie să ajungă la Institutul de Medicină Legală pentru a ridica trupul său neînsuflețit, aflat într-un sicriu sigilat.
S-a confirmat. Nelu Ploieșteanu a murit de COVID-19
Ulterior, acesta va fi dus la Cimitirul Străulești 2. Familia a cerut realizarea autopsiei deoarece nu și-a dorit ca artistul să fie înmormântat respectând regulile impuse de COVID-19. După investigațiile efectuate, însă, a fost confirmat că Nelu Ploieșteanu a decedat din cauza virusului SARS-CoV-2. La înmormântare vor participa 16 persoane.
Nelu Ploieșteanu a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. Celebrul interpret de muzică lăutărească se afla de la jumătatea lunii martie internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din București.
Decesul artistului a fost confirmat de SMURD pe pagina Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare prin următorul mesaj: „Din păcate, maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!”.
Nelu Ploieșteanu avea testamentul făcut. Cui îi va lăsa averea lui
În urmă cu ceva timp, în cadrul unei emisiuni de televiziune, interpretul a dezvăluit cui îi va rămâne tot ce a agonisit. Potrivit dezvăluirilor de la momentul acela, artistul și-a împărțit averea în mod egal între fiicele sale, patru la număr. Totodată, deși nu a specificat, cu siguranță o parte din bani îi vor reveni și soției lui Elena.
„Știți de ce? Pentru că eu nu am avut nimic de la părinții mei, n-am avut cu cine să mă cert pe avere”, spunea Nelu Ploieșteanu atunci, relatează Spynews. „Eu nu pot să spun că am avut o copilărie grea, a fost catastrofală în toată puterea cuvântului. Eram amărâți rău.
Noi nu am avut niciodată miel de Paște sau porc de Crăciun. Veneam de la școală și nu aveam ce să mănânc, jur pe viața mea. Umblam cu hainele rupte în coate. Ne învățasem cu ideea aia, mâncam ce dădea Dumnezeu”, mai mărturisea Nelu Ploieșteanu în 2015, în emisiunea Star Matinal.
Cuplul a avut 5 copii, 4 fiice și un fiu. Băiatul lor, Mihăiță, s-a stins din viață la doar 32 de ani. Medicii l-au diagnosticat cu tetrapareză spastică și encefalopatie de la doar 2 luni.
Soția artistului a leșinat și și-a spart capul cu o săptămână înainte ca el să se stingă din viață. Elena a fost transportată la spital pentru ca rana să-i fie cusută. „Săraca femeie, la câte a pătimit în ultimele luni, numai asta nu-i mai trebuia pe cap. Dar ce să faci când e să vină toate cele rele peste tine?
Înduri și te rogi să ieși la liman! Nea Nelu s-a dus târziu la spital. A tras de el cât a putut, că așa e în meseria asta a noastră, a lăutarilor. Tragem de noi, să mai cântăm o seară și încă una, până când nu mai putem.
Mai ales în vremurile astea, când nu mai găsești aproape nimic. E foarte, foarte greu. Așa că a ajuns la spital, într-o condiție foarte grea”, a declarat vărul artistului atunci, potrivit Impact.