Coliva, istorie şi semnificaţii religioase

19.08.2013, 17:00. Actualizat 11.10.2019, 14:47

Grâul fiert este hrană curată pentru trupul şi sufletul credincioşilor. Iisus i-a sfătuit pe apostoli să preţuiască bobul mărunt, care moare îngropat în pământ, dar „va aduce roade”. Aşa şi trupul care piere dezleagă sufletul să urce spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Coliva, făcută din grâu zdrobit şi fiert, îndulcit cu miere, a fost darul Domnului pentru creştinii din Constantinopol, prigoniţi de împăratul Iulian Apostatul. La vremea aceea, în anul 361, când Iulian a urcat pe tronul Imperiului Bizantin, a încercat să reinstaureze păgânismul şi să diminueze puterea clerului creştin. Renunţase la credinţa în Dumnezeu cu zece ani în urmă, atras fiind de credinţele orientale şi de practicile magice.
Se închina idolilor şi îi alunga pe creştini din lăcaşurile lor de rugăciune. Se spune că, în cel de-al doilea an al domniei sale scurte, Iulian a dat ordin guvernatorului oraşului să stropească bucatele din piaţă cu sângele jertfit idolilor. Împăratul voia să îi sfideze şi să îi batjocorească pe credincioşii care, fără ştirea lor, ar fi păcătuit mâncând bucatele prihănite. Dar Dumnezeu l-a trimis pe sfântul Teodor Tiron să îi apere pe creştini, să nu se abată de la credinţa lor. Chiar în prima săptămână a Postului Mare, sfântul i-a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului şi i-a poruncit să îi înveţe pe toţi credincioşii să nu cumpere nimic de mâncare din pieţele oraşului. Tot el i-a învăţat, ca să nu sufere de foame, să mănânce grâu fiert, îndulcit cu miere. O hrană simplă, curată şi îndestulătoare, căreia sfântul i-a spus colivă. Nu mult după minunea care i-a salvat pe credincioşii din Constantinopol, a fost rânduită în calendar sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, numită şi sâmbăta colivelor.

Semnificaţia colivei

Hrană, la începuturi, coliva care i-a ajutat pe credincioşi să treacă de ispită a căpătat cu timpul o semnificaţie aparte, legată de pomenirea şi cinstirea morţilor. Grâul curat şi zdrobit, care se pune la fiert, închipuie trupul celui care ne părăseşte şi care s-a hrănit în timpul vieţii cu pâine, cu grâu. Mierea care îndulceşte fiertura reprezintă virtuţile celor care au plecat dintre noi ori dulceaţa vieţii veşnice pe care credem că ei au dobândit-o prin moarte.
În ritualul slujbelor, coliva este o ofrandă pe care o aducem sufletelor celor dispăruţi şi este, totodată, simbolul credinţei noastre în nemurirea sufletului.
De aceea, coliva se face la parastasele de pomenire, la 40 de zile de la deces, la trei luni, la şase şi la nouă luni, apoi la un an şi în fiecare an, până se împlinesc şapte ani de la înmormântare.
Coliva se duce la biserică şi în sâmbetele morţilor, alături de colaci, vin şi lumânări, care închipuie Trupul, Sângele şi Lumina Mântuitorului. În timpul unor slujbe, vasul cu colivă e ţinut în aer de preoţi şi legănat, obicei care se păstrează din ritualurile religioase vechi ca semn al legăturii dintre cei vii şi cei morţi, pe care îi pomenim.

Coliva, obiectul superstiţiilor

Încărcată de semnificaţii profunde, coliva a devenit cu timpul un simbol puternic în superstiţiile populare. În partea de nord a ţării se spune că atâtea păcate i se iartă mortului pe lumea cealaltă, câte boabe de grâu mănânci din coliva lui. În unele sate, mai există ritualuri în care coliva este folosită să apere de strigoi. Iar o bucată de colivă sfinţită în zilele Sântoaderilor, imediat după Babele din martie, se dă păsărilor din curte să alunge ciuma şi bolile dintre ele.

Cum se face coliva tradiţională

Câte gospodine, atâtea reţete şi modele, care mai de care mai frumos elaborate, pentru decorarea colivei. De la reţeta simplă a grâului fiert îndulcit cu miere sau cu zahăr, astăzi coliva a devenit o prăjitură parfumată cu esenţă de rom şi de vanilie, cu scorţişoară sau cu lămâie, garnisită cu bombonele strălucitoare şi chiar cu trandafiri din zahăr. Indiferent de gusturi, tradiţia spune că zahărul şi nuca nu trebuie să lipsească din compoziţie. Cu o seară înainte, se spală arpacaşul în nouă ape neîncepute şi se zdrobeşte puţin într-o piuă, în amintirea vieţii pline de necazuri şi de bucurii pe care a avut-o răposatul.
Apoi se fierbe şi se lasă până a doua zi să se răcească, atunci când se frământă cu nuca măcinată şi cu zahărul. Coliva pregătită se îmbracă într-un strat de nucă pisată şi zahăr fin şi se formează deasupra semnul crucii cu miez de nucă întreg.
Nuca a fost adăugată mai târziu în colivă, dar alegerea ei nu a fost întâmplătoare, miezul tare şi lemnos aducând aminte de crucea pe care a fost sacrificat Iisus.