În ultima perioadă, Ozana Barabancea (52 de ani) a trecut prin transformări fizice remarcabile. Decizia luată în 2017 de a-și micșora stomacul a ajutat-o să-și schimbe nu doar înfățișarea, dar și viața. Artista a reușit să slăbească circa 40 de kilograme, s-a apucat de sport, a făcut câteva intervenții chirurgicale estetice și acum arată si se simte mai bine ca niciodată.
Ozana Barabancea are un regim alimentar controlat și respectă cu strictețe anumite principii de hrănire recomandate de experții în nutriție.
Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI
„Totul ţine de psihic. Trebuie să îţi pese de ce mănânci, trebuie să îţi pese de tine. Trebuie să mănânc puţin, încet, sunt alimentele pe care corpul meu le respinge. Mănânc maxim 100 de grame pe masă. Operația m-a obligat să fac sport. Acum mănânc dulce doar după ce mănânc carne. Mănânc doar jumătate de bomboană”, povestea Ozana Barabancea, în urmă cu trei ani.
Pe lângă grija pentru menținerea greutății dorite, Ozana mai recurge la un truc de înfrumusețare. Vedeta spune că reușește să-și mențină strălucirea și elasticitatea tenului cu ajutorul masajului facial cu mălai pe care și-l face singură.
„Produsele pentru ten sunt cele obişnuite, dar ador masajul facial. Îmi fac masaj singură, cu mălai, pe tenul ud, de la 18 ani”, a dezvăluit Ozana Barabancea, pentru csid.ro.
Masajul cu mălai pe care Ozana îl folosește este o metodă clasică și eficientă de exfoliere și întreținere a tenului, folosită de femei cu mult timp înainte de apărea varianta de scrub facial cu zaț de cafea.