ANM a emis un cod galben de ninsori și viscol pentru mai multe regiuni ale țării. De asemenea, din 11 martie, ora 23.00, intră în vigoare o informare meteorologică ce vizează fenomene precum precipitații mixte, depuneri de polei, ninsori la munte, intensificări temporare ale vântului.
Vremea continuă să fie deosebit de rece în România, iar în unele zone vor predomina ninsorile. ANM a emis un cod galben, valabil în intervalul 12 martie, ora 02:00 – 12 martie, ora 18:00.
Cod galben ANM de ninsori și viscol
„În Maramureș, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali va ninge în general moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă mai consistent. La altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, temporar cu rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată” – a anunțat ANM.
Totodată, Agenția Națională de Meteorologie informează că vremea severă își va face simțită prezența și în restul țării, în intervalul 11 martie, ora 23:00 – 12 martie, ora 18:00.
„Aria precipitațiilor se va extinde treptat, la început în regiunile vestice, nord-vestice, apoi și în centru și în nord-est. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, iar în zonele mai joase de relief vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și trecător ploaie. Pe alocuri se va forma polei” – se arată pe site-ul ANM.
Meteorologii atrag atenția că „temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunior, cu viteze mai mari în nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea, unde local vor fi rafale în general de 50…60 km/h, amplificând senzația de frig.”
Aceștia mai notează că „joi (11 martie) și vineri (12 martie) vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, pe alocuri geroasă în noaptea de joi spre vineri (11/12 martie) în sud. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (13 martie) vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mai ales lapoviță și ninsoare la munte și predominant ploi în zonele joase. Pe alocuri se va depune polei.”
Vremea în București
În Capitală, până mâine, 12 martie, ora 18:00, vremea va fi deosebit de rece. Maximele se vor situa în jurul a 4 grade Celsius, iar vineri dimineața se vor înregistra valori termice de -8/-6 grade.
„Cerul va fi variabil, mai mult noros în a doua parte a nopții de joi spre vineri (11/12 martie) și în dimineața de vineri (12 martie), când vor fi condiții de ceață” – au anunțat specialiștii.