Pe 14 februarie 2021, Adelina Pestrițu a dezvăluit în mediul online că Nobby, cățelușa ei, s-a stins din viață. „Nu sunt pregătită să mă despart atât de brusc de Bebe Nobby, dar așa a decis altcineva pentru noi.
Îți mulțumesc pentru că ai fost cu mine în ultimii 11 ani și că mi-ai dăruit atât de multă iubire. Te plâng acum și caut energia ta bună peste tot pentru că știu că te vei întoarce la mine, într-un fel, în curând. Te iubim, Nobby”, a scris Adelina pe Instagram.
Familia Adelinei Pestrițu se mărește: „A venit în viața mea după o pierdere”
Din anul 2019, Adelina este căsătorită cu Virgil Șteblea, alături de care are o fiică, Zenaida Maria, în vârstă de 2 ani. Recent, în mediul online, fosta prezentatoarea TV a dezvăluit că familia ei se mărește.
„Dragii mei prieteni, astăzi vreau să vă fac cunoștință cu noul nostru prieten. El este RA, un Sphynx de numai 4 luni, pe care l-am primit în dar de la Virgil. RA a venit în viața mea după o pierdere care mi-a lăsat un gol imens în suflet. Pe Nobby nu are cum să o înlocuiască nimeni și nimic , o simt pretutindeni!
Fotografii cu pisica Adelinei Pestrițu găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!
Dar mergem înainte cu speranța ca dorul de ea să ne fie alinat în timp, se spune că el le vindecă pe toate. RA se simte deja foarte bine în familia noastră, iar de noi nu mai zic, suntem topiți. Sphynx-ul este o specie rară și sensibilă, dar deosebită și cu multe calități.
Sper să-l primiți cu căldură aici, în familia noastră online, și asta nu doar pentru că fizic, din lipsa blăniței, are nevoie de ea, ci mai ales pentru că este un suflet care se hrănește și crește frumos doar cu iubire. Bine ai venit lângă noi, RA!”, a scris Adelina Pestrițu în mediul online.
Adelina Pestrițu, despre cel de-al doilea copil: „Când ne așteptăm mai puțin”
„Noi ne dorim, dar se lasă așteptat. Credem că vrea să ne surprindă într-o zi, când ne așteptăm mai puțin. Momentan nu avem nicio veste nouă pentru voi. Când apar cele două liniuțe, veți ști cu siguranță, pentru că este o veste atât de îmbucurătoare, pe care nu o s-o ținem secret”, a declarat Adelina, în octombrie 2020, pentru OK! Magazine.