Ce spun poftele de gravidă despre sănătatea ta

.

Multă vreme s-a crezut că sunt simple capricii – dacă tot ne răsfaţă familia, până când aducem odorul pe lume, de ce n-am plusa? Şi nu-i aşa. Poftele gravidei sunt „inspirate” de nevoi reale ale organismului,stârnite de excesul de hormoni

ŞVAIŢER

Organismul are nevoie, acum, de un aport de calciu sporit cu 30%. Cum să nu pofteşti la şvaiţer, când este sortimentul de brânză cu un conţinut maxim din acest mineral?
► Sfatul nostru: ai nevoie şi de fosfor şi vitamina D (peşte, aşadar), care facilitează absorbţia
calciului în organism.

SPARANGHEL

Bogat în potasiu, are efect diuretic – previne retenţia de apă, iar fibrele pe care le conţine facilitează tranzitul intestinal ► Plus de savoare: consumă oul fiert cu sparanghel, în loc de pâine.

HERING, SCRUMBIE

Supersurse de omega 3, indispensabile pentru neuronii lui bebe. Două mese de peşte gras pe săptămână te apără de depresia postnatală.
► Sfatul nostru: completează „raţia” necesară consumând, zilnic, două linguri de ulei de colza sau de nuci.

PASTE

Ţin sub control aciditatea gastrică – una din problemele sâcâitoare ale oricărei gravide. În plus, necesarul de glucide complexe (feculente) creşte semnificativ, în această perioadă.
►Sfatul nostru: paste la fiecare masă (mic dejun şi gustare inclusiv), ca să nu ai stări de slăbiciune şi să nu te bată gândul să „ciuguleşti” câte ceva între mese.

UN GRĂTAR

În ultimele şase luni de sarcină, se dublează necesarul de proteine din carne (esenţiale pentru masa musculară) şi de fier (care combate oboseala).
► Sfatul nostru: fierul se asimilează mai bine în asociere cu vitamina C: presară pătrunjel pe
friptură şi delectează-te, la desert, cu citrice.

KIWI

Este fructul cu maximum de vitamina C – „vedeta” antioxidanţilor, ce fortifică imunitatea. Reglează, totodată, sistemul hormonal.
►Plus de savoare: „asortează”, la micul dejun, un suc de portocale şi kiwi cu o jumătate de banană,
pentru potasiu.

CIOCOLATĂ

Pentru tine – o sursă delicioasă de magneziu, mineralul care previne crampele musculare şi stările de nervozitate. Pentru bebe – un bun „coordonator” al ritmului cardiac.
►Plus de savoare: ronţăie pătrăţelul de ciocolată împreună cu o frigăruie de fructe, pentru că ai nevoie
şi de fibre şi vitamine.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton