O legumă veche de peste 4000 de ani, bogată în vitamine, săracă în calorii şi cu o mulţime de virtuţi terapeutice. Include-o în meniul tău zilnic!
Varza face parte din familia cruciferelor şi conţine peste 400 de varietăţi. Cele mai răspândite sunt însă: varza de Bruxelles, conopida, broccoli, varza creaţă, varza roşie.
Ce conţine varza
În Europa, varza a început să fie cultivată cu 4000 de ani în urmă. Strămoşii noştri au descoperit nenumăratele virtuţi ale acestei plante, fiind considerată un adevărat panaceu. Este folosită pentru prevenirea şi vindecarea multor afecţiuni, inclusiv cancer. De ce? Pentru bogăţia ei în: fier, mangan, cupru. Ca să nu mai vorbim de vitamina C (figurează printre legumele cu cel mai mare conţinut), vitamina E (2-7 mg la 100 g), provitamina A (sau carotenul) şi vitaminele din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9), cu rol anticancerigen. Prin conţinutul crescut de fibre alimentare previne constipaţia, asigurând (200 grame de varză) peste 20% din cantitatea de fibre necesare zilnic. Dar, în anumite situaţii poate crea şi indigestie din această pricină. Depinde de organism.
Calităţi terapeutice
Este foarte bună în absolut orice dietă, având un conţinut caloric foarte scăzut: între 20-55 kcal/100g. Cele
mai multe calităţi le are varza crudă, fiindcă în acest fel proprietăţile ei rămân intacte. E dezinfectantă şi cicatrizantă. Hrăneşte ţesuturile şi întârzie îmbătrânirea celulelor. Menţine echilibrul nervos. Tratează cu succes boli ale aparatului digestiv, anemia şi chiar alcoolismul. Protejează pielea. Are efect în bolile cardiovasculare şi sanguine: ulcere, anemie. În boli respiratorii, ORL, astenii, lipsă de minerale, nevroze. Se foloseşte şi extern, sub formă de cataplasme.
Varza roşie conţine de 6-8 ori mai multă vitamina C decât cea albă, Pigmenţii ei sunt adevărate medicamente.