După un mariaj de numai patru zile în 2019, Nicolas Cage s-a căsătorit din nou anul acesta, la Las Vegas. Soția lui, Riko Shibata, este cu 31 de ani mai tânără.
Nicolas Cage, în vârstă de 57 de ani, şi Riko Shibata, în vârstă de 26 de ani, s-au căsătorit pe 16 februarie, în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc într-un hotel din Las Vegas.
Vestea a fost confirmată chiar de actor: „Este adevărat şi suntem foarte fericiţi”, a transmis acesta.
Acesta a mai dezvăluit că mireasa a purtat un kimono japonez, iar mirele a ales un smoching marca Tom Ford. Buchetul de mireasă a fost format din trandafirii roșii și galbeni. Riko Shibata a pășit spre altar pe piesa „Cântec de iarnă”, al duo-ului japonez Kiroro. Cei doi îndrăgostiți au schimbat jurămintele tradiționale catolice și șintoiste. La petrecere a fost prezent și Kal, unul dintre fiii actorului, împreună cu mama lui, Alice Kim.
Nicolas Cage și Riko Shibata s-ar fi cunoscut în urmă cu un an, în Kyoto, Japonia.
Starul american a mai fost căsătorit cu actriţa Patricia Arquette (1995 – 2001), cu Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley ( august- noiembrie 2002), cu Alice Kim (2004 – 2016), Erika Koike (martie 2019).