În zilele noastre, oamenii sunt suficient de dezinhibaţi pentru a face din sex o artă pe care s-o prezinte la muzeu.
Revoluţia sexuală a început odată cu scrierile lui Freud, care era în stare să explice absolut totul pornind de la sex. Pentru noi, care am depăşit multe tabuuri de atunci, felul lui de a pune problema poate părea asemănător cu al unui adolescent obsedat. Dincolo de aceasta, nu putem să negăm că sexul continuă să ne atragă şi să ne incite, chiar dacă toată lumea crede că ştie cum se face. Acesta este şi principiul care a stat la baza înfiinţării acestor aşezăminte care sunt muzeele sexului. Primul a fost înfiinţat la San Francisco, de-abia în anii ’70, şi între timp a fost închis. Dar începutul fusese făcut.
Districtul roşu dă tonul
Supranumit şi „Templul lui Venus” din Amsterdam, muzeul conţine o colecţie extinsă de picturi erotice, înregistrări, diverse obiecte, fotografii. Colecţia iniţială datează din secolul al XVII-lea şi a fost îmbogăţită pe parcurs. Argumentul cu care îşi explică existenţa acest muzeu este: „Acolo unde se vorbeşte despre originea omului, nu se poate să nu apară în discuţie şi sexul. Altfel, cum ar mai fi apărut descendenţii lui Adam şi ai Evei?”
New York, New York…
Clădirea muzeului dedicat sexului din New York se află într-o zonă care era cunoscută în secolul al XIX-lea pentru bordelurile, teatrele şi saloanele libertine ale vremii. A fost înfiinţat în octombrie 2002 şi de atunci se străduieşte să fie una dintre cele mai dinamice şi inovative instituţii din lume. Expoziţiile permanente conţin peste 15 000 de articole, care cuprind obiecte de artă, fotografie, costume şi invenţii apărute, de-a lungul timpului, pentru plăcerea sexuală. Unele dintre ele sunt interactive: ai voie să atingi, să simţi pe propria-ţi piele, dacă n-ai făcut-o cumva până acum. Artiştii nu s-au sfiit să creeze organe sexuale în mărime naturală, care pot fi explorate cu mâna liberă. Inclusiv pe dinăuntru…
Danemarca crede în dragoste
Muzeul Erotica a fost fondat în 1992, dar în 1994 a fost mutat de la periferie, unde se afla, în centrul oraşului, într-una dintre cele mai frumoase clădiri din Copenhaga. Istoria erotismului – cred danezii – este fascinantă. Ea scoate la iveală cele mai adânci sentimente ale noastre. Vei vedea aici obiecte şi artă vizuală care povestesc despre sexualitatea umană din preistorie până în zilele noastre. Nu este nimic vulgar, decât poate aluziile la viol. În rest, sloganul lor este: „All you need is love!” (Nu ai nevoie decât de dragoste).
În Erotik Museum din Berlin găseşti 32 expoziţii, 12 jocuri interactive, proiecţii 3D – şi multe alte asemenea lucruri. A fost gândit să fie un fel de „Academie a iubirii”, pentru a răspunde la întrebări fundamentale care ne frământă, de genul: ştii care sunt beneficiile sexului regulat?; mărimea contează?; care sunt zonele erogene?; ştii totul despre orgasm?; unde se află punctul G? După ce devii tobă de carte, te poţi relaxa în Bar 69, aflat în incintă, unde scaunele şi mesele sunt în formă de organe sexuale. E deschis între nouă dimineaţa şi miezul nopţii, duminica de la 11. Dacă vii înainte de 12, te costă 10 euro intrarea, dacă întârzii – 14. Şi nemţii nu glumesc cu punctualitatea!
Sex made in China
Iniţial, muzeul sexului cin China a fost deschis în Shanghai, dar s-a mutat ulterior în oraşul Tongli, cam la 80 de kilometri de capitală. E înconjurat de grădini frumoase, poduri de piatră şi case vechi, în care se serveşte ceaiul în mod tradiţional. Dat fiind că sunt atât de mulţi, au făcut şi muzeul la scară mare: sunt circa 1500 de expoziţii care acoperă circa nouă mii de ani de istorie. Sunt patru sectoare principale: sexul în preistorie, femeia şi căsătoria, sexul în viaţa de zi cu zi şi comportamente sexuale neconvenţionale. Interesantă delimitarea dintre căsătorie şi sexul în viaţa de zi cu zi…