Demi Lovato, la un pas de moarte. A suferit trei atacuri cerebrale şi un atac de cord după o supradoză de droguri

.
Demi Lovato a dezvăluit într-un documentar că în 2018 a fost la un pas de moarte din cauza unei supradoze de droguri. Îndrăgita cântăreață a făcut trei atacuri cerebrale şi un atac de cord. 

Cântăreaţa americană Demi Lovato a făcut mărturisiri emoționante despre supradoza ce a fost la un pas să o ucidă, în mini seria de documentare „Dancing With The Devil” de pe contul său de YouTube, ce se va lansa în luna martie.

Citește și: Mama lui Demi Lovato rupe tăcerea cu privire la supradoza fiicei sale: „Două zile nu am știut dacă va supraviețui”

Vedeta în vârstă de 28 de ani a povestit că în 2018 a fost internată la Los Angeles, după ce a fost găsită în casă, în stare de inconștiență. Ea a suferit atunci trei atacuri cerebrale şi un atac de cord din cauza unei supradoze.

„Am avut trei atacuri cerebrale. Am suferit un atac de cord. Medicii mi-au spus că mai aveam cinci-zece minute”, se arată în trailerul documentarului, care conține interviuri atât cu artista, cât și cu membrii familiei și prietenii ei, dar și cu celebrități precum Elton John și Christina Aguilera, potrivit Mediafax.

Demi Lovato și dependența de alcool și droguri

Artista s-a luptat cu dependența de droguri de la vârsta de 18 ani, ea fiind internată de mai multe ori la dezintoxicare, unde a fost diagnosticată și cu tulburare bipolară.

În martie 2018, vedeta pop anunțase că a sărbătorit șase ani de când s-a lăsat de droguri și alcool. La scurt timp după aceea, ea a dezvăluit că a suferit o recidivă și că a început să consume iar aceste substanțe.

Într-un interviu, cântăreaţa a spus că supradoza i-a afectat creierul: „Încă mă confrunt cu efectele ei”.

„Când ești tânăr și faimos, Dumnezeule, e greu! Ți se spune mereu că trebuie să fii model. Sănătatea mentală este ceva despre care ar trebui să vorbim. Nu-mi dau seama cum mai pot fi temperată”, a mărturisit Demi Lovato.

Citește și: Demi Lovato, internată de urgență în urma unei supradoze

„Sunt gata să mă întorc, să fac ceea ce iubesc. Adică să fac muzică. Nu-mi trăiesc viața pentru alte persoane, pentru titlurile lor sau comentariile de pe Twitter”, a mai spus artista.

Sursă foto: Profimedia, Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton