Cum să faci sex în trei bine, de fiecare dată

.

Experienţele neplăcute îţi lasă un gust amar şi parcă nu ai vrea să le încerci de mai multe ori. Poate prima oară nu ai fost cu persoana sau persoanele potrivite, poate că nu a fost momentul bun pentru tine şi nu te-ai simţit confortabil. Merită să încerci să faci sex în trei, însă atunci când eşti stigură că va ieşi bine:

Energie erotică în două direcţii

O astfel de partidă necesită să-ţi canalizezi energia erotică în două direcţii în acelaşi timp, către ambele persoane, nu către una singură, pe rând. Trebuie să creaţi o senzaţie de egalitate între voi trei, pentru că atunci când nu se întâmplă asta, legătura dintre oricare două persoane este compromisă. Dacă al treilea om rămâne „pe dinafară” în timp ce ceilalţi doi fac sex, experienţa va fi mai puţin plăcută decât dacă cei doi fac sex când sunt singuri.

Ai grijă cum alegeţi partenerul

Multe cupluri se întreabă dacă ar fi mai bine să aleagă un prieten sau un străin pentru partida de sex în trei. Există avantaje şi riscuri în ambele cazuri. Din punct de vedere emoţional, te vei simţi mai bine cu un străin, însă îţi rişti sănătatea fizică. Pe de altă parte, alături de un prieten te simţi în siguranţă, dar vă puteţi strica prietenia. Cel mai bine ar fi să alegi o persoană din cercul de cunoştinţe, care nu joacă un rol important în viaţa ta.
Citeşte mai multe pe pagina următoare!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton