De 8 ani și jumătate, Antonia (31 de ani) formează un cuplu cu artistul Alex Velea (36 de ani). Perechea are împreună doi fii, Dominic și Akim, în vârstă de 6 și, respectiv, 4 ani. Artista mai are o fiică, Maya, în vârstă de 10 ani, din primul mariaj.
Alex Velea și Antonia au avut COVID-19: „Am fost din ăia care la început nu au crezut”
Recent, invitat în platoul emisiunii Xtra Night Show, Alex Velea a dezvăluit că el, Antonia, copiii lor și părinții lui au avut COVID-19. „Eu am fost din ăia care la început nu au crezut, după m-am conformat și, într-un final, chiar am luat.
Am avut o formă ușoară. M-a frapat că nu am mai avut gust și miros și mie nu mi s-a mai întâmplat asta nici când am mai fost răcit. Antonia m-a încurajat. Am avut toți. Și eu, și Antonia, și copiii și părinții mei”, a dezvăluit el, potrivit Spynews.
În același interviu, Alex a vorbit despre nunta cu artista. „O să se căsătorească toată lumea anul ăsta. Și noi ne dorim treaba asta. Să nu mai trăim în concubinaj”, a mai spus. Totodată, solistul a mărturisit că își doresc o nuntă cu mulți invitați.
Întrebat dacă vrea să se vaccineze, Alex a spus că o să facă acest lucru „dacă e nevoie”. Deocamdată, se bazează pe imunitatea câștigată după vindecare, fiind diagnosticat cu COVID-19 în luna decembrie a anului trecut.
Cariera Antoniei a început în urmă cu 11 ani, în 2009, odată cu lansarea hitului Roses on Fire, în colaborare cu Tom Boxer. Piesa a avut succes atât pe plan național, cât și internațional.
După ce a câștigat emisiunea-concurs Star Factory, la sfârșitul anului 2003, și după participarea în competiția Big brother, Alex a colaborat cu artistele Anna Lesko (41 de ani) și Anda Adam (40 de ani), lansându-și primul album solo, Yamasha, în anul 2006.