Toni Grecu a fost externat din spital. Primele declarații

.

Toni Grecu, unul dintre fondatorii grupului umoristic Divertis, a fost internat în Spitalul Matei Balș după ce a contractat noul coronavirus. „A avut simptome, dar după o săptămână au devenit mai serioase. Am decis atunci să meargă la spital. A fost internat pentru monitorizare și tratament”, a declarat Cristina Grecu, soția comediantului, luna trecută.

Toni Grecu a fost externat din spital. Primele declarații despre infecția cu noul coronavirus

Recent, actorul a fost externat și a oferit primele declarații. „Nu a fost [în] niciun moment o formă ușoară a bolii, dar nici una foarte severă care să fi necesitat internarea la ATI. După atâta timp petrecut în spital, pot spune cu mâna pe inimă că am avut de-a face cu cea mai mare dramă, dar cu și cea mai mare comedie pe care am trăit-o vreodată!”, a declarat Toni Grecu pentru Playtech.

„Vreau să mulțumesc corpului medical din toate cele trei spitale prin care am trecut. Am fost impecabil tratat. După cum trebuie să le mulțumesc tuturor celor care, printre accesele mele de tuse și frisoane, m-au făcut să râd, să văd partea frumoasă a paharului. Și asta a venit nu doar din partea medicilor sau asistentelor, ci și a colegilor de salon sau a prietenilor care m-au ținut aproape.

Tuturor, le mulțumesc. Am vorbit despre partea de comedie ce a însoțit totuși tragedia asta. Și nu mă refer la boală în sine”, a mai adăugat actorul. Pe 29 ianuarie, în Spitalul Matei Balș a izbucnit un incendiu. Patru persoane și-au pierdut viața și peste 100 de pacienți au fost evacuați. Printre aceștia s-a aflat și Toni Grecu, care era internat în pavilionul unde a izbucnit incendiul, dar nu la parter, acolo unde s-au extins flăcările, ci la etajul 2.

Secția unde se afla actorul era destinată persoanelor bolnave de COVID-19 care aveau nevoie de oxigen. „Toni era și el conectat la butelie de oxigen. Toți de aici aveau nevoie de oxigen”, a mai precizat soția comediantului atunci.

Citește și:

O recunoști? Vedeta din imagine urmează să devină mămică anul acesta

CCe a făcut Cristina Ciobănașu cu inelul de logodnă după despărțirea de Vlad Gherman

Raluca Pastramă, primele declarații după divorțul de Pepe. Cu cine vor locui fiicele lor

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton