(P) Alege serviciul profesionist de transport animale pentru ca acestea să ajungă cu bine la destinație!

.

Porcinele şi ovinele se află printre cele mai populare categorii de animale crescute de către persoanele care locuiesc în mediul rural. Fie că sunt crescute pentru consumul cărnii, a laptelui, brânzei sau pentru utilizarea blanei, aceste animale se află în orice gospodărie din mediul rural. Avantajele oferite de către creşterea ovinelor şi porcinelor face că în momentul de faţă să existe foarte multe ferme care se ocupă cu creşterea acestora. Obţinerea profitului este cel mai important motiv pentru care există ferme care se ocupă cu creşterea ovinelor şi porcinelor. Pentru ca cei care se ocupă cu administrarea fermelor de ovine şi porcine să poată desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii trebuie să apeleze şi la alte servicii, serviciul de transport animale fiind cel mai important serviciu la care trebuie să apeleze un proprietar de fermă de porcine sau ovine. Prin intermediul acestui serviciu animalele sunt transportate dintr-un punct în altul. Pentru că profitul să nu fie afectat de către serviciul de transport comercial de animale este necesară apelarea la o firmă care oferă acest serviciu într-un mod cât mai profesionist. Nu orice persoană care deţine un autotractor şi o semiremorcă poate efectua transport de animale motiv pentru care trebuie ca alegerea serviciului de transport comercial de animale să fie făcută cu foarte mare atenţie şi după analizarea tuturor ofertelor existente în acest moment pe piaţa de specialitate.

Vrei ca animalele pe care doreşti să le transporţi să ajungă cu bine la destinaţie? Iată care sunt aspectele de care trebuie să ţii cont

Dezvoltarea tehnologiei dar şi îmbunătăţirea legislaţiei privind transportul comercial de animale sunt motivele pentru care serviciul de transport animale s-a îmbunătăţit foarte mult în ultimii ani. Datorită acestei îmbunătăţiri animalele sunt transportate în condiţii foarte bune. Pentru că în momentul de faţă mai există şi firme care nu oferă serviciul de transport comercial de animale la un standard calitativ foarte bun este necesar ca alegerea firmei care se va ocupa de un astfel de transport să fie realizată ţinând cont de următoarele aspecte:

  • Experienţa avută de către firmă care se va ocupa de transportul de animale. O firmă care are o mare experienţă în domeniul transportului comercial de animale este alegerea potrivită pentru ca o astfel de firmă îţi poate oferi siguranţă de care ai nevoie. În cazul în care aceasta are o mare experienţă este clar că a realizat foarte multe transporturi ceea ce înseamnă că este cpaabila să ofere condiţii de transport decente.

  • Experienţa avută de către personalul care lucrează în cadrul firmei de transport comercial de animale. Experienţa avută de către firmă nu este suficientă pentru a putea fi sigur că transportul de animale se va realiza în cele mai bune condiţii. Pentru ca un astfel de transport să se desfăşoare în cele mai bune condtii este necesar ca personalul care se ocupă de transport să aibă o experienţă bogată în cadrul acestui domeniu de activitate. Având o vastă experienţă în domeniul transportului comercial de animale aceştia vor şti care sunt măsurile pe care trebuie să le implementeze pentru ca animalele transportate să ajungă cu bine la destinaţie.

  • Măsurile cuprinse în planul de transport animale. Fiecare firmă implementează anumite măsuri pentru a putea realiza transportul comercial de animale. Complexitatea acestora dar şi modul în care sunt implementate trebuie să ofere siguranţă în timpul transportului.

  • Rapiditatea cu care se realizează transportul dar şi preţul care trebuie achitat în schimbul acestui serviciu sunt alte două aspecte care trebuie urmărite pentru a putea alege firma potrivită pentru a se ocupa de transportul comercial de animale. Pentru că profitul să nu fie afectat de către preţul cerut de către firmă transportatoare trebuie aleasă cea mai bună ofertă din punct de vedere al raportului preţ – calitate.

Livestocktransport by Brutaru are grijă de animalele pe care vrei să le transporţi

Activând din anul 2010 ca şi firmă de transport intern şi internaţional, Livestocktransport by Brutaru este în momentul de faţă firma care garantează faptul că porcinele şi ovinele pe care vrei să le transporţi dintr-un punct în altul vor avea parte de cele mai bune condiţii de transport. Personalul care lucrează în cadrrul acestei firme de transport este specializat la cel mai înalt nivel în transportul de animale vii şi are o experienţă foarte bogată în acest domeniu de activitate. De asemenea, pentru ca animalele să aibă parte de cele mai bune condiţii de transport, firma este dotată cu cele mai performante mijloace de transport. Flota deţinută este formată din 13 autotractoare şi 13 semiremorci, toate aceste mijloace de transport fiind special adaptate pentru a putea oferi cele mai bune condiţii de transport. Pentru ca toate animalele care urmează să fie transportate să ajungă cu bine la destinaţie, personalul care lucrează în cadrul acestei firme va verifica minuţios fiecare animal. În cazul în care se constată că un animal este bolnav sau prezintă semne care ar putea să îi pună în pericol integritatea corporală în timpul transportului, se renunţa la transportarea respectivului animal.

Concluzii

Transportul comercial de animale vii este unul dintre domeniile de activitate care funcţionează destul de bine în ţara noastră. Bună funcţionare a acestui serviciu se datorează faptului că există multe ferme care se ocupă cu creşterea porcinelor sau ovinelor. Pentru ca acestea să ajungă cu bine de la o fermă la alta, sau de la fermă la distribuitor este necesar ca firma de transport animale vii să fie capabilă să ofere acest serviciu într-un mod cât mai profesionist. Având în vedere avantajele oferite, firma de transport comercial de animale vii, Livestocktransport by Brutaru este alegerea potrivită pentru ca animalele să ajungă la destinaţie în cele mai bune condiţii.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton