Etapa a treia de vaccinare ar putea începe în luna martie, potrivit lui Florin Cîțu

.
Etapa a treia de vaccinare ar putea începe în martie, nu în aprilie, potrivit spuselor premierului Florin Cîțu în cadrul unui briefing de presă.

„Etapa a doua a început mai devreme cam cu două săptămâni, am reușit să facem acest lucru pentru că am avut stoc de vaccin”, a zis Florin Cîțu. „Dacă lucrurile merg bine, vom accelera și etapa a treia. Este ceea ce ne dorim. Dacă Moderna se ține de plan, vom putea accelera și etapa a treia. Dacă AstraZeneca se ține de plan, atunci cu siguranță vom accelera toate etapele”.

De asemenea, Cîțu a subliniat că totul depinde de primirea vaccinurilor: „Noi suntem pregătiți cu centrele de vaccinare să ajungem până la 150.000 de vaccinuri pe zi, totul depinde de primirea acestor vaccinuri”.

România urmează să primească doze de vaccin de la Pfizer, Moderna și AstraZeneca. „Sunt 2,4 milioane de vaccinuri de la Pfizer care vin până în 29 martie”, a menționat Cîțu. „Dar în planul iniţial avem şi Moderna care trebuie să vină cu încă 400.000, mai este si Astra Zeneca. Pe parcurs, dacă apar aceste vaccinuri, vom modifica această HG pentru a accelera și etapa a III-a. Și etapa a doua a fost accelerată, deci suntem pregătiți să accelerăm și etapa a III-a, dacă vin aceste vaccinuri”.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton