Al doilea an al pandemiei de COVID-19 ar putea fi mai dificil decât primul, din cauza răspândirii rapide a virusului SARS-CoV-2, a transmis Mike Ryan, directorul pentru urgenţe al OMS.
Deși multă lume spera ca odată cu încheierea anului 2020 și începerea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 să dispară și pandemia, specialiștii avertizează că 2021 ar putea fi chiar un an mai dificil decât cel precedent.
”Intrăm în al doilea an, ar putea fi chiar mai dificil având în vedere dinamică transmiterii şi unele probleme pe care le vedem”, a declarat Mike Ryan, directorul pentru urgenţe al OMS, potrivit știrileprotv.
”Cu certitudine, în emisfera nordică, mai ales în Europa şi America de Nord, am văzut o furtună perfectă a sezonului – frig, oameni care stau în interior, un amestec social mai mare şi o combinaţie de factori care au dus la o transmitere mai mare în multe, multe ţări”, a mai spus Ryan.
Noua variantă extrem de contagioasă a coronavirusului, care a fost identificată pentru prima dată în Marea Britanie și s-a răspândit apoi în alte state din întreaga lume, a obligat autoritățile să ia din nou măsuri mai dure de protecție.
Până în prezent, numărul total al persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a trecut de 91 de milioane. Dintre acestea, au fost înregistrate în jur de 2 milioane de decese.