Antonia (31 ani) și Alex Velea (36 ani) își doresc să se căsătorească anul acesta. După mai bine de șapte ani de așteptare pentru pronunțarea divorțului de fostul soț italian, Vincenzo Castellano, Antonia își poate acum oficializa relația cu Alex Velea.
Apropiații cuplului susțin că Antonia și Velea se gândesc serios să se căsătorească până la sfârșitul anului, dacă situația pandemiei de COVID-19 le va permite acest lucru.
„Antonia și Alex își doresc un botez și o nuntă perfectă, mai ales că au așteptat atâta. Ceea ce nu pot face însă, în acest moment, în care sunt interzise orice fel de evenimente cu un număr mare de persoane. Dacă totul va decurge așa cum își doresc, vor organiza nunta și botezul la pachet, în vara lui 2021. Dacă nu, vor mai aștepta. Un an în plus pentru ei nu mai înseamnă nimic, la cât au așteptat divorțul”, a spus un apropiat al cuplului, pentru playtech.ro.
Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI
Tot din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei, Antonia nu a reușit să o viziteze pe fiica ei și a italianului Castellano, Maya, atât de des cum și-ar fi dorit.
„Deși ar fi avut dreptul, Antonia a ratat să-și petreacă sărbătorile cu Maya (9 ani), din cauza pandemiei. Artista a obținut dreptul de a-și aduce fiica în România și în urma unei anchete ce a avut loc la noul său domiciliu, aceasta demonstrând că fetița va putea beneficia de cele mai bune condiții și că nimic nu-i va lipsi”, a mai dezvăluit sursa citată mai sus.