Sfârșitul anului 2020 a venit pentru Liviu Vârciu cu o surpriză neplăcută: artistul s-a infectat cu noul coronavirus și a fost nevoit, pe perioada sărbătorilor de iarnă, să stea izolat la domiciliu cu noua sa iubită, Anda Călin, și cu cei doi copii.
Liviu Vârciu a scăpat acum de virusul pandemic, dar cu toate acestea, artistul nu a reușit să-și revină complet după îmbolnăvire.
„Am avut o formă mai ușoară de COVID-19, dar chiar și așa, analizele mi-au ieșit rău și când am fost depistat pozitiv și acum. Nu am avut gust și miros. Acum ficatul e praf și am rămas cu o pată pe plămâni. Plus ca obosesc foarte repede. Acest virus este unul cât se poate de pervers, te îngenunchează”, a declarat vedeta, pentru Impact.ro.
Liviu Vârciu spune că deși a respectat mereu măsurile de siguranță impuse în contextul pandemiei, s-a îmbolnăvit de COVID-19 dintr-o simplă greseală pe care o fac mulți dintre noi: „M-am spălat pe mâini de fiecare dată, am dezinfectant în mașină, pe care l-am folosit, am purtat mereu masca. O singură dată nu am avut-o, fix o oră, și uite ce am pățit!”, a adăugat vedeta.
„Să fiţi sănătoşi că e cel mai important şi dacă vine Moş Crăciun la voi şi-l vedeţi să-i spuneţi să nu vină la mine. Sunt izolat! Da, l-am luat! Trebuie să ştii când să faci COVID-19, nu aşa. L-am luat fix de Crăciun. E bine că nu imi mai bat capul cu Moş Crăciun, că n-are cum să vină. Îi e frică să nu se îmbolnăvească. Sunt bine, sunt sănătos, am capul un pic greu, dar oricum îl am mare. Vă pup, vă iubesc. Să aveţi sărbători liniştite, fericite şi purtaţi mască, că e groasă. Acum, de Sărbatori, e groasă”, scria acesta pe Instagram în urmă cu o săptămână.